De data aceasta, Ron Dennis, CEO-ul McLaren Group, este cel care şi-a manifestat interesul de a relua colaborarea cu dublul campion mondial. Britanicul afirmă că relaţia tensionată pe care a avut-o cu Alonso pe parcursul sezonului 2007, când acesta din urmă a concurat pentru McLaren, este în prezent irelevantă, întrucât singurul obiectiv al echipei este să câştige.
"Trebuie să recunoaştem că primul obiectiv al unei echipe de curse este să câştige curse.
Indiferent de obstacolele care există între o echipă care vrea să câştige şi victorii, indiferent că sunt de natură inginereşti, fiscale sau umane, le rezolvăm. Niciodată să nu spui niciodată", a declarat el.Anterior, Dennis a confirmat că a discutat şi cu Ross Brawn posibilitatea unei colaborări de natură tehnică la McLaren, în contextul în care presa internaţională speculează că acesta vrea să devină acţionarul majoritar al grupului McLaren pentru a interveni în conducerea team-ului.
Una dintre ipoteze a fost că Dennis nu este mulţumit de modul în care Martin Whitmarsh conduce echipa şi mai ales de faptul că acesta încearcă să-l readucă pe Alonso în cadrul McLaren.
Via BBC Sport
Comentarii (5)