Marele Premiu al Australiei, etapă care marchează debutul sezonului 2017 al Formulei 1, a început vineri în aceeaşi notă în care s-a încheiat şi campania precedentă. Mercedes a demonstrat că deţine în continuare un monopost competitiv, iar Lewis Hamilton a stabilit cel mai bun timp în ambele sesiuni.
Mai întâi, dublul campion mondial a fost cronometrat cu 1:24.220 în prima sesiune şi l-a devansat cu circa o jumătate de secundă pe coechipierul său, Valtteri Bottas. Ambii piloţi Mercedes au folosit pneurile ultrasoft, în timp ce restul echipelor au mizat cel mult pe cauciucurile supersoft. În faţa propriilor suporteri, Daniel Ricciardo a ocupat locul 3 pentru Red Bull, la 0.6 secunde de Hamilton, şi a fost urmat de coechipierul său Max Verstappen, în timp ce Ferrari a ocupat doar locurile 5 şi 6 prin Kimi Raikkonen şi Sebastian Vettel.
În cea de-a doua sesiune, Hamilton a fost din nou de neînvins, iar de data aceasta a fost cronometrat cu 1:23.620, în timp ce Ferrari şi-a adjudecat locul doi prin Vettel, care a fost cu o jumătate de secundă mai lent. Bottas a fost astfel nevoit să se mulţumească cu locul 3, în faţa lui Kimi Raikkonen şi a celor doi piloţi ai echipei Red Bull, Daniel Ricciardo şi Max Verstappen.Noul sezon a început modest pentru cei de la McLaren.
Fernando Alonso s-a plasat pe locurile 14 şi 12, la peste două secunde de lider, în timp ce Stoffel Vandoorne a pierdut o oră în prima sesiune şi a ocupat doar ultimul loc în clasament înainte de a progresa până pe 17 în a doua sesiune.A doua sesiune a fost întreruptă în urma unui accident suferit de Jolyon Palmer, care a lovit barierele de protecţie în ultimul viraj, în timp ce Felipe Massa s-a oprit pe circuit cu o problemă la cutia de viteze.
Calificările pentru Marele Premiu al Australiei vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 08:00, ora României.
Insa, Rbr este iar la jumatate de secunda de Ferrari, vom vedea ce si cum. Depinde ce au testat in antrenamente fiecare.
Insa ce mi se pare interesant, Bottas este jos de tot in comparatie cu Lewis, o mai patea la fel si Rosberg uneori, vom vedea in cursa si calificari.
pe Hamilton il bati doar cu o masina mai buna sau prea mult noroc
ps: cred ca o sa fie scos Button de la naftalina :)))
Sa vedem FP3 si calificarile :P
Anul acesta este clara situatia. Prima parte a sezonului vafi lupta intre Mercedes si Ferrari in marea majoritate a curselor ca apoi sa fie Mercede RBR in a doua jumatate.
Daca Bottas nu face progrese rapide titlu nu este sigur la echipe in schimb la piloti numai ghinionul il poate impiedica pe Ham sa castige din nou
...daca citesti clasamentul invers.
La finalul unei curse, 95% este masina si restul noroc. Sunt curios ce scuze va inventa Hamilton daca cumva il bate Bottas... Talentul unui pilot este doar o chestie pe care o discutam noi fanii... la o bere.
De ce ?, pentru ca s-a aflat( neconfirmat de Mercedes) ca in testele de la Barcelona, Mercedes nu a folosit motorul la toata puterea datorita unei probleme tehnice depistate la un motor ( ceva legat de arborele cotit ) inainte de inceperea testelor si nu au vrut sa riste stationarea masinilor in garaj. Practic s-au concentrat mai mult pe stabilirea unui ritm constant de cursa si pe setari de stabilitate si conducere.
Bine, aici mai intervine si talentul lui Hamilton comparativ cu ce a realizat Bottas.
Cu privire la McLaren Honda, nu este chiar rau ce au facut astazi, multi se asteptau sa-si faca iar abonament la camionul de ridicare si transport . Daca rezolva problema fiabilitatii( in special cea a vibratiilor motorului si a randamentului injectiei/arderii combustibilului) , McLaren poate sa sa ajunga pana spre sfarsitul sezonului sa spere la vreun podium, sa intre in plaja de max. 1s pe tur fata de Mercedes/Ferari/RB, si sa inceapa, intr-un final, 2018 asa cum trebuie.
Da ma, Dumnezeu a vrt ca Rosberg sa castige campionatul si nu Mercedes....ca cei de acolo stiau ca Nico vrea sa se retraga.