Danica Patrick refuza sa concureze in Formula 1
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
USF1 Team, una dintre cele trei noi echipe acceptate de FIA sa ia startul in sezonul 2010 al Formulei 1, a confirmat recent ca Danica Patrick este pe lista potentialilor candidati pentru un loc de pilot titular.
Prima femeie din lume care a castigat o competitie de monoposturi avea astfel oportunitatea de a debuta in cea mai importanta competitie a sporturilor cu motor, eveniment care avea sa atraga inevitabil atentia si asupra echipei americane.
Cu toate acestea, Patrick a dezvaluit in cadrul unui interviu acordat publicatiei Los Angeles Times ca Formula 1 nu reprezinta o atractie pentru ea.
"Probabil ca anul viitor nu voi pilota in Formula 1. Am avut oportunitati sa merg in Formula 1, dar din cate stiu cei de la USF1 nu m-au sunat pana acum. Nu vreau cu adevarat sa merg acolo. Am mai explorat Europa si inainte. As vrea sa raman aici (n.r - in Statele Unite ale Americii) pentru ca imi plac prietenii, familia si confortul tarii mele", a declarat pilotul american.
In prezent, Patrick concureaza in IndyCar, insa presa locala speculeaza intens ca aceasta ar putea face pasul spre NASCAR in sezonul viitor.
Via | Los Angeles Times
Mai este o fata care concureaza intr-o formula europeana. O elvetianca dar imi scapa numele. Mai degraba cineva scolit in circuitele clasice decat pe oval.