Marele Premiu al Olandei va reveni anul viitor în calendarul Formulei 1 după o absență de 35 de ani, iar cursa a fost deja programată pentru 3 mai.
Organizatorii trebuie însă să modernizeze circuitul pentru a-l aduce la standardele de calitate din Formula 1, iar acest lucru presupune construcția unor noi drumuri de acces și a unor tribune în care să aibă loc cei aproximativ 200.000 de spectatori așteptați la eveniment.
Astfel, organizatorii trebuie să solicite autorizație pentru începerea lucrărilor, însă obținerea acesteia a devenit dificilă după ce justiția a decis în luna mai să interzică acordarea de autorizații pentru lucrări în apropierea rezervațiilor naturale, pentru a evita creșterea poluării în aceste zone.
Decizia a amânat deja investiții de miliarde de euro pentru construcția unor autostrăzi și aeroporturi în Olanda, iar circuitul de la Zandvoort este direct afectat, întrucât se află chiar lângă o rezervație naturală.
"Cred că există 50% șanse ca evenimentul să fie anulat.
Va fi foarte dificil pentru organizatori să obțină la timp toate autorizațiile necesare. Va trebui să dovedească cum vor limita emisiile de oxid de azot", a declarat expertul în legi pentru mediu Sander Lely.De altfel, organizatorii nu au depus încă documentația pentru obținerea autorizației, cel mai probabil pentru că nu au identificat încă o strategie pentru a convinge autoritățile să o emită. Interesul fanilor pentru cursa din Olanda este ridicat, astfel că organizatorii au găzduit deja o loterie pentru vânzarea biletelor pentru cursă din 2020.
Toate biletele au fost deja vândute, iar alte 30.000 de bilete au fost deja comercializate pentru cursa din sezonul 2021.
Via Reuters
Comentarii (3)