Compania care deţine Getty Images vrea să cumpere Formula 1

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 19.12.2011
Compania americană Hellman & Friedman analizează posibilitatea de a face o ofertă pentru a cumpăra drepturile comerciale ale Formulei 1 de la CVC Capital Partners.

Bernie Ecclestone este pe punctul de a primi o nouă ofertă pentru drepturile comerciale ale Formulei 1 deţinute de fondul de investiţii CVC Capital Partners.

De data aceasta, compania interesată este Hellman & Friedman, care deţine, printre altele, şi celebrul furnizor de fotografii Getty Images. Hellman & Friedman a mai deţinut peste 37% dintre drepturile TV în perioada 2000-2005.

În prezent, aproape 70% dintre drepturile TV sunt deţinute de fondul de investiţii CVC Capital Partners, însă în ultima perioadă au apărut numeroase informaţii privind intenţia acestora de a vinde acţiunile.

De altfel, compania News Corporation aflată în proprietatea lui Rupert Murdoch a confirmat anterior intenţiile de a face o ofertă, însă până în prezent discuţiile nu s-au concretizat.

Situaţia este însă complicată în contextul în care CVC trebuie să ajungă la o înţelegere cu echipele şi FIA în privinţa Acordului Concorde, actul care guvernează Formula 1 şi care urmează să expire la 31 decembrie 2012.

Via | GPUpdate

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru