Circuitul din Coreea de Sud va fi finalizat în iulie

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 16.06.2010
Noul circuit de Formula 1 din Coreea de Sud va fi construit până în luna iulie, finalizarea acestuia nefiind afectată de potenţialul conflict cu Coreea de Nord.

Organizatorii ediţiei inaugurale a Marelui Premiu al Coreei de Sud au anunţat marţi seară că circuitul de Formula 1 va fi finalizat în luna iulie. Potrivit acestora, circuitul a fost deja finalizat în proporţie de 80%, iar până la sfârşitul lunii viitoare acesta va fi încheiat.

De asemenea, organizatorii au sugerat ca procesul de contructie nu este afectat de conflictul actual cu Coreea de Nord, care riscă să degenereze într-un război.

"Suntem extrem de mulţumiţi de progresul circuitului, de facilităţi şi de pregătirile pentru Marele Premiu de Formula 1 al Coreeei de Sud. Construcţia este planificată să fie finalizata în această vară şi nu am întâmpinat obstacole de niciun fel, nici logistice şi nici politice. Guvernul sprijină integral proiectul şi întreaga ţară aşteaptă cu nerăbdare să primească Formula 1 în Coreea de Sud în această toamnă", a declarat Yung Cho Chung, CEO-ul companiei Korea Auto Valley Operation, care administrează construcţia circuitului.

Marele Premiu al Coreei de Sud este programat în 24 octombrie, însă Bernie Ecclestone a avertizat că acesta va fi anulat în cazul izbucnirii unui război între această ţară şi vecinii din Coreea de Nord.

Via | KAVO

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru