Circuitul de la Interlagos va fi modificat în 2012

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 17.05.2011
Virajul Curva do Sol al circuitului de la Interlagos în care doi piloţi au murit în acest an va fi modificat la timp pentru Marele Premiu al Braziliei din sezonul 2012.

Organizatorii Marelui Premiu al Braziliei au confirmat că vor modifica virajul Curva do Sol al circuitului de la Interlagos în perspectiva cursei din sezonul 2012 al Formulei 1.

Decizia vine la capătul unei inspecţii realizate de Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, ca urmare a celor două accidente mortale care au avut loc în acest an într-un interval de numai două săptămâni.

"Lui Whiting i-a plăcut ce a văzut şi acum este o problemă ce va fi rezolvată de ingineri. Vom avea nevoie de timp, iar programul pe care l-am stabilit va începe doar după cursa de Formula 1 din 2011", a declarat un oficial al circuitului de la Interlagos pentru agenţia braziliană de presă Agencia Estado.

Lucrările de reconfigurare a virajului vor avea loc în primele şase luni ale anului 2012 şi vor prevede inclusiv mutarea unei tribune.

Cele două accidente mortale de la Interlagos au avut loc într-un interval de numai două săptămâni în luna aprilie. Mai întâi, Gustavo Sondermann a avut un accident mortal pe linia de start-sosire, iar în 20 aprilie Paulo Kunze s-a lovit violent de barierele de protecţie din virajul Curva do Sol şi s-a rostogolit de câteva ori înainte de a înceta din viaţă. Ambii piloţi au concurat în maşini din competiţii de tip stock-car.

Via | GMM

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru