China, antrenamente 1: Revenire in forta pentru Hamilton

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 17.04.2009
Lewis Hamilton a produs o surpriza placuta in prima sesiune de antrenamente libere de la Shanghai, pilotul echipei McLaren reusind cel mai bun timp al diminetii.

Informatiile dezvaluite joi seara de postul de televiune BBC s-au adeverit, iar monopostul McLaren MP4-24 a beneficiat de un update la deflector si de un nou pachet aerodinamic.

Profitand de noile calitati ale masinii sale, Lewis Hamilton a reusit sa stabileasca cel mai bun timp in prima sesiune de antrenamente din cadrul Marelui Premiu al Chinei, reusind astfel sa produca o surpriza placuta pentru fanii sai.

Forma buna prin care trece McLaren in acest inceput de weekend este reliefata si de performanta coechipierului lui Hamilton, Heikki Kovalainen stabilind al patrulea timp al zilei.

Intre cei doi piloti ai echipei Mclaren s-au intercalat reprezentantii Brawn GP, Jenson Button si Rubens Barrichello, care au confirmat ca echipa lui Ross Brawn ramane in continuare o pretendenta la victorie. De remarcat este insa diferenta foarte mica intre primii patru clasati, acestia fiind despartiti de ceva mai mult de trei zecimi de secunda.

Una dintre cele mai importante probleme tehnice al diminetii a fost consemnata la monopostul Toyota piotat de Jarno Trulli, iar italianul a fost nevoit sa se retraga aproximativ o jumatate de ora la boxe pentru a remedia o defectiune electrica.

Cu toate acestea, Trulli a terminat sesiunea pe locul 6, in spatele lui Mark Webber de la Red Bull, insa s-a pozitionat in fata lui Nico Rosberg, Timo Glock si Fernando Alonso.

Imbunatatirile promise anterior de cei de la Toro Rosso par sa dea roade, dupa ce Sebastien Bourdais a terminat sesiunea pe locul 10, cu trei pozitii mai sus decat coechipierul sau, Sebastien Buemi. Cei de la Ferrari au avut o noua prestatie dezamagitoare, Kimi Raikkonen multumindu-se doar cu locul 11, in timp ce Felipe Massa nu a reusit sa se claseze mai sus de locul 15. Sebastian Vettel a terminat pe locul 12, iar Adrian Sutil pe locul 14, in timp ce BMW-Sauber nu a fortat stabilirea unor timpi rezonabili, Nick Heidfeld si Robert Kubica terminand doar pe locurile 16 si, respectiv, 18.

Giancarlo Fisichella a stabilit al 17-lea timp, iar ultimele doua pozitii au fost ocupate de Kazuki Nakajima si Nelson Piquet Jr.

Rezultatele complete ale sesiunii sunt disponibile aici.

Via | FIA

Comentarii (1)

  • NeoGalaxy
    Morala anului 2009
    Ferrari + McLaren + Renault = Bezna. Care dintre ele sunt mai rau si care mai inspre lumina... vedem dupa China :)))
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru