Tomografia computerizată a arătat anterior că Alonso nu a suferit niciun fel de leziuni, însă decizia de a-l păstra peste noapte s-a bazat pe o precauţie ca urmare a unei contuzii după accident.
▶ Alonso, transportat la spital în urma unui accident suferit în testele de la Barcelona
Circumstanţele în care s-a produs accidentul rămân în continuare învăluite în mister, iar presa internaţională a lansat o serie de speculaţii, printre care se numără un şoc electric sau chiar un leşin provocat de o scurgere de substanţe toxice de la bateriile care alimentează sistemele MGU-K şi MGU-H ale unităţii de propulsie. McLaren a negat însă ambele variante şi susţine că a fost vorba despre un accident obişnuit."Accidentul lui Alonso a fost unul dintre lucrurile care se mai întâmplă în teste. Din fericire, este bine, dar a suferit o contuzie în timpul accidentului, iar acest lucru a necesitat o noapte de internare în spital ca măsură de precauţie. Este ceva normal după o contuzie. Inevitabil, unele informaţii din presă exagerează severitatea incidentului, dar a fost un accident normal de teste", a explicat Eric Boullier, directorul de curse al McLaren, într-un comunicat de presă.
O altă ipoteză este vântul puternic care a bătut la Barcelona şi care a afectat semnificativ comportamentul monoposturilor. De altfel, Carlos Sainz Jr. a suferit un accident în acelaşi viraj trei în care Alonso a pierdut controlul monopostului, iar ulterior a declarat că schimbarea bruscă de direcţie a vântului puternic a fost cauza principală a derapajului.
Via McLaren, Motorsport
Nu ma intrebati unde am citit ca am ajuns acolo din link in link.