Caterham susţine că înregistrează progrese semnificative

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 07.06.2012
Tony Fernandes remarcă progresele "lente, dar semnificative" realizate de Caterham în ultima perioadă, în special după cursa de la Monaco.

Caterham a urcat pe locul 10 în clasamentul constructorilor după Marele Premiu al statului Monaco, întrucât Heikki Kovalainen a ocupat locul 13 în cursă, acesta fiind cel mai bun rezultat obţinut de una dintre cele trei echipe care nu a câştigat încă niciun punct în Formula 1.

Proprietarul Tony Fernandes este încântat de surclasarea rivalilor de la Marussia şi HRT şi remarcă progresele constante realizate de echipa în ultima perioadă.

"Să revenim pe locul 10 este important, dar mai sunt 14 curse în acest sezon şi nimic nu este sigur. Totuşi, locul 13 ocupat de Kovalainen şi lupta pentru performanţă a lui şi a întregii echipe este un alt semn că munca depusă în ultimii doi ani şi jumătate începe să dea roade. Sunt foarte realist în privinţa performanţelor obţinute până acum şi ştiu că în acest sezon continuăm să facem paşi mici dar semnificativi înainte. Pe parcursul cursei de la Monaco am avut veşti foarte bune de la fabrică despre un nou update pe care îl pregătim pentru Silverstone", a declarat omul de afaceri malaysian.

Lotus 10 în clasamentul constructorilor are o importanţă crucială pentru cele trei noi echipe din Formula 1, întrucât este ultimul pentru care echipele primesc recompense financiare din banii obţinuţi pentru drepturile TV.

Via | SkySports

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru