Presa internaţională a relatat anterior că britanicii intenţionează să semneze un contract cu Kamui Kobayashi, care a impresionat ocazional în perioada 2009-2012, când a concurat pentru Toyota şi Sauber, dar care a părăsit competiţia din cauza lipsei de sponsori.
Un purtător de cuvânt al celor de la Caterham a refuzat să comenteze informaţiile despre Kobayashi, însă a confirmat că echipa are în vedere mai mulţi piloţi experimentaţi pentru sezonul care va începe în luna martie.
"Sunt mulţi piloţi legaţi de Caterham în acest moment, ceea ce este o veste foarte bună pentru noi. Cred că este măgulitor pentru noi ca cineva cu experienţa, talentul şi popularitatea lui Kobayashi este legat de noi. Vom face un anunţ despre piloţi în timp util şi avem în vedere mai mulţi piloţi cu experienţa lui Kobayashi", a declarat un purtător de cuvânt al Caterham fără să nominalizeze niciun pilot.Caterham intenţionează să aducă la echipă cel puţin un pilot experimentat datorită numeroaselor schimbări ale regulamentului tehnic, întrucât consideră că are nevoie de o astfel de persoană pentru a putea dezvolta monopostul în mod corespunzător.
"Cred că puteţi ghici că am avea nevoie de cel puţin un pilot experimentat în monopost în acest an. Cu noile reguli şi noua configuraţie a monopostului este important să ai pe cineva care are ceva experienţă. Încă o dată, este măgulitor că o echipă de talia noastră este legată de piloţi experimentaţi şi cred că este mai mult decât posibil să vedem ceva de genul ăsta", a adăugat el.
Via SkySports
Comentarii (0)