În vârstă de 26 de ani, Jorda se alătură echipei după trei sezoane petrecute în GP3 în care nu a obţinut niciun punct, iar programul ei va pune accentul pe munca în simulator.
În plus, va lua parte la Marile Premii alături de noua sa echipă, iar Lotus susţine că spre finalul anului ar putea primi oportunitatea de a testa pentru prima oară un monopost de Formula 1, cel mai probabil în sesiunea de teste de la Abu Dhabi.
"Este ca un vis devenit realitate să mă alătur echipei Lotus. Concurez de la vârsta de 10 ani, aşa că a fost visul meu să pilotez un monopost de Formula 1 de la o vârstă foarte fragedă.
Să mă alătur celor de la Lotus reprezintă un mare pas înainte spre acest obiectiv. Voi munci pentru a mă îmbunătăţi ca pilot şi pentru a ajuta echipa să dezvolte monopostul prin testarea noilor componente în simulator", a precizat ea.Înainte de a participa în GP3, Jorda a concurat în competiţia americană Firestone Indy Lights, dar şi în F3 Open Europa şi în trei curse din Le Mans Series.
Via Lotus
Comentarii (4)