Canada, antrenamente 2: Alonso, cel mai rapid
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ferrari a oferit o replică pe măsură rivalilor în a doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Canadei, după ce Fernando Alonso a stabilit timp de referinţă.
Pilotul Scuderiei Ferrari a fost cronometrat cu 1:15.107 şi l-a surclasat pe Sebastian Vettel de la Red Bull cu aproape patru zecimi de secundă. Felipe Massa a completat parcursul bun al Scuderiei Ferrari printr-un loc trei, în timp ce McLaren şi-a adjudecat locurile patru şi cinci prin Lewis Hamilton şi, respectiv, Jenson Button, care au fost urmaţi de Paul di Resta (Force India).
Kamui Kobayashi a provocat întreruperea sesiunii după ce a pierdut controlul volanului în prima şicană şi s-a izbit de zidurile de protecţie. La scurt timp după reluare, Jerome D'Ambrosio a avut o soartă similară aproape în acelaşi loc, provocând o nouă întrerupere a sesiunii. Ambii piloţi au scăpat nevătămaţi, însă nu au putut continua sesiunea din cauza defecţiunilor la monoposturile Sauber şi, respectiv, Virgin. Un alt incident l-a avut în prim-plan pe Adrian Sutil, care şi-a deteriorat suspensia stanga-fata după ce a lovit zidul din virajul şapte.
Pedro de la Rosa şi-a făcut o apariţie surprinzătoare în cockpitul monopostului Sauber în locul lui Sergio Perez, care nu s-a simţit bine după prima sesiune de antrenamente libere.
Spaniolul a fost îmbrăcat în culorile echipei McLaren şi a terminat sesiunea pe locul 18. Sauber a confirmat că de la Rosa îl va înlocui pe Perez pe tot parcursul Marelui Premiu al Canadei.Canada - Clasament Antrenamente 2:
1. Fernando Alonso Ferrari 1m15.107s 34 2. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m15.476s + 0.369 29 3. Felipe Massa Ferrari 1m15.601s + 0.494 33 4. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m15.977s + 0.870 26 5. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m15.989s + 0.882 25 6. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m16.089s + 0.982 34 7. Mark Webber Red Bull-Renault 1m16.102s + 0.995 28 8. Vitaly Petrov Renault 1m16.324s + 1.217 32 9. Nick Heidfeld Renault 1m16.422s + 1.315 32 10. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m16.687s + 1.580 28 11. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m16.905s + 1.798 16 12. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m16.941s + 1.834 39 13. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m17.051s + 1.944 32 14.Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m17.684s + 2.577 34 15. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m17.757s + 2.650 20 16. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m18.470s + 3.363 33 17. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m18.482s + 3.375 38 18. Pedro de la Rosa Sauber-Ferrari 1m18.536s + 3.429 14 19. Nico Rosberg Mercedes 1m18.601s + 3.494 38 20. Michael Schumacher Mercedes 1m19.209s + 4.102 28 21. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m19.810s + 4.703 25 22. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m20.284s + 5.177 31 23. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m20.311s + 5.204 38 24. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m20.922s + 5.815 26
Ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Canadei va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 17:00, ora României.
Comentarii (12)