Campionul GP2 Jolyon Palmer, pilot de teste la Lotus în sezonul 2015

de Daniel Popescu
Marti, 20.01.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jolyon Palmer, campion în GP2 în sezonul precedent, va participa la mai multe sesiuni de antrenamente de Formula 1 în 2015 după ce a semnat un contract de pilot de teste cu Lotus.

Obiectivul meu este să devin pilot de curse într-o echipă competitivă de Formula 1 pentru 2016.

Jolyon Palmer
Pilot de teste Lotus
Lotus a anunţat marţi nominalizarea lui Jolyon Palmer în postul de pilot de teste şi de rezervă al echipei pentru sezonul 2015. Proaspăt campion în GP2, cea mai puternică competiţie de monoposturi după Formula 1, britanicul a primit un cadou special cu ocazia împlinirii a 24 de ani şi va avea ocazia să urce în cockpit în mai multe sesiuni de antrenamente de vineri din cadrul Marilor Premii.

Palmer susţine că obiectivul său este să capete experienţă la volanul unui monopost de Formula 1 pentru a deveni pilot titular în sezonul 2016.

"Obiectivul meu este să devin pilot de curse într-o echipă competitivă de Formula 1 pentru 2016, iar Lotus este o oportunitate grozavă pentru mine, mai ales că acum are motoare Mercedes. Sunt încântat să mă alătur echipei Lotus, iar obiectivul meu este să am un viitor de lungă durată cu ei", a declarat el.

Gerard Lopez, proprietarul Lotus, speră ca Palmer să contribuie cu feedback la revirimentul echipei după un sezon 2014 dezamăgitor.

"Palmer este un talent fantastic şi un pilot credibil pentru postul de al treilea pilot Lotus.

Ştim ce oferă GP2 după ce am lucrat cu Romain Grosjean, campionul din 2011, astfel că sezonul în care a cucerit titlul demonstrează că Palmer are potenţial pentru viitor. Sperăm să-i oferim cât mai mult timp în monopost", a explicat omul de afaceri luxemburghez.

Via Lotus

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru