După ce în prima parte a calificărilor piloţii au putut utiliza pneuri intermediare întrucât precipitaţiile erau reduse, ploaia s-a intensificat semnificativ pe parcursul celei de-a două părţi.
Mai mulţi piloţi, printre care Michael Schumacher, Fernando Alonso şi Felipe Massa, au pierdut controlul monoposturilor pe circuit din cauza cantităţii mari de apă prezente pe pistă, element care a determinat comisarii de cursă să întrerupă sesiunea prin steag roşu.
Potrivit prognozei meteo, ploaia va continua în acelaşi ritm până cel puţin la ora 16:40, ora României, motiv pentru care reluarea calificărilor este incertă. În cazul în care condiţiile nu se îmbunătăţesc în următoarele ore, nu este exclus ca sesiunea de caliifcari să fie amânată pentru duminică dimineaţă, o decizie similară fiind luată şi în Marele Premiu al Japoniei din sezonul 2010.
În prima parte a calificărilor, desfăşurată conform planificării, singura mare surpriză a fost eliminarea lui Jenson Button, ceilalţi şase piloţi care nu au promovat în Q2 fiind cei de la cele trei noi echipe din competiţie, Caterham, Marussia şi HRT.
UPDATE 16:13: Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, estimează că sesiunea de calificări va fi reluată în jurul orei 17:00, ora României.
UPDATE 16:58: Ploaia s-a oprit.
Calificările de la Silverstone vor fi reluate la ora 17:07, ora României.
Abia astept cursa de maine. Fumoasa sesiunea de calificari.