Button: "Putem câştiga curse dacă rezolvăm problema calificărilor"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Jenson Button a terminat doar pe locul trei Marele Premiu al statului Monaco, însă a demonstrat că este capabil să lupte pentru victorie în special dacă adoptă o strategie potrivită.
Pilotul echipei McLaren este convins că poate continua în acest ritm şi în următoarele etape şi crede că obţinerea unei victorii va fi mult mai uşoară dacă va reuşi să-i învingă pe rivalii de la Red Bull Racing în calificări.
"Trecem printr-o perioadă foarte bună în acest moment. Cred că am avut un monopost suficient de bun pentru a câştiga în Spania şi Monaco. Cu mici îmbunătăţiri în calificări cred că putem începe să dictăm cursa, ceea ce am reuşit să arătăm sporadic în ultimele două curse. Încă sunt foarte mulţumit de performanţa mea de la Monte Carlo. Nu a fost o victorie, dar a fost frumos să fiu lider şi să mă distanţez confortabil", a declarat fostul campion mondial.
Între timp, coechipierul său Lewis Hamilton priveşte cu încredere Marele Premiu al Canadei, acolo unde configuraţia circuitului ar putea reprezenta un avantaj pentru monopostul McLaren.
"Monopostul nostru ar trebui să se potrivească bine acestui circuit.
Avem un motor grozav, cel mai bun sistem KERS din sport şi o tracţiune excelentă la ieşirea din virajele lente. În ansamblu, se prefigurează un nou weekend bun pentru noi şi aştept cu nerăbdare un rezultat bun duminică", a precizat englezul.Via | McLaren
Comentarii (0)