Button: "Nu subestimaţi McLaren la Suzuka"
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Jenson Button este singurul pilot care mai are şanse matematice să-l oprească pe Sebastian Vettel din cursa spre al doilea titlu mondial şi este decis să facă tot posibilul pentru a amâna un verdict final în această privinţă.
Britanicul îşi avertizează rivalii că McLaren nu ar trebui să fie subestimată în Marele Premiu al Japoniei, în ciuda dominaţiei autoritare a celor de la Red Bull Racing din acest sezon.
"În ultimele câteva curse, cred că am demonstrat că suntem într-o formă foarte bună şi că am fost echipa cea mai capabilă să luptăm cu Red Bull. Pe hârtie, este un circuit care se potriveşte celor de la Red Bull, în special în virajele rapide din primul sector, dar nu cred că oamenii ar trebui să subestimeze pachetul nostru."
"Am demonstrat la Spa că avem un monopost foarte eficient în virajele rapide. Ne-am îmbunătăţit viteza pe liniile drepte şi avem o aripă spate mai eficientă pentru calificări, aşa că sunt optimist", a declarat el în cadrul unui preview al echipei McLaren pentru Marele Premiu al Japoniei.
Via | McLaren
pacat de Button ca e la o echipa care nu e in stare sa ii ofere o masina cu care sa lupte pentru titlu,
titlu la piloti, ca pe cel de la constructori nu-l poate castiga singur :)))