Button nu crede că-l putea învinge pe Vettel

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 26.09.2011
Jenson Button a minimalizat şansele de a-l învinge pe Sebastian Vettel în Singapore, chiar dacă a terminat la mai puţin de două secunde în spatele său.

Cursa preponderent lipsită de spectacol sdin Singapore s-a animat brusc spre final, când Jenson Button a început să reducă semnificativ diferenţa de 13 secunde care îl separă de liderul Sebastian Vettel şi să se apropie la numai trei secunde.

În ultimele două tururi, pilotul echipei McLaren a pierdut timp preţios din cauza mai multor piloţi întârziaţi, însă britanicul susţine că nu ar fi avut nicio şansă să-l depăşească pe Vettel.

"În ultimul stint am fost capabil să fac 12 tururi de calificări, mi-am asumat multe riscuri, dar mi-a plăcut. Când am venit aici am spus că vreau să câştig cursa, aşa că am încercat, dar până la urmă a trebuit să mă mulţumesc cu locul doi. Am fost în formă bună, dar nu putem lupta cu Vettel şi Red Bull", a precizat el la conferinţa de presă.

Totuşi, Button nu a ezitat să critice piloţii întârziaţi pentru că i-au blocat calea în finalul cursei, chiar dacă circuitul Marina Bay este pe alocuri foarte îngust.

"Înţeleg că este dificil să te mişti aici, iar cei mai mulţi piloţi luptau, dar trebuie să respecte că ceilalţi îi depăşesc cu un tur din urmă dintr-un motiv foarte bun, pentru că sunt mai rapizi şi luptă pentru poziţie.

Am rămas blocat în spatele lui Kamui Kobayashi şi am pierdut un tur din urmărire, iar cei de la Williams se luptau între ei", a mai precizat el.

Via | FIA

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru