Button, neafectat de atacul lui Irvine
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Jenson Button este unul dintre primii piloti care incepe oficial pregatirile pentru noul sezon, campionul mondial vizitand in cursul zilei de joi sediul echipei McLaren de la Woking.
Britanicul nu a avut insa parte de o zi foarte linistita, fiind asaltat de presa dupa atacul lansat de Eddie Irvine la adresa calitatilor sale de pilot. Button s-a prezentat insa foarte relaxat in fata ziaristilor si spune ca este pregatit sa faca fata rigorilor unei noi echipe.
"Nu sunt genul care sa raspund inapoi pentru ca nu are niciun rost. Pentru mine important este ca sunt increzator in abilitatile mele si cred ca toata lumea are dreptul la propria opinie. Tot ce pot spune este ca sunt incantat sa lucrez cu Lewis Hamilton, pentru ca exact asta trebuie sa facem pentru a fi competitivi in acest sezon", a declarat el pentru reprezentatii mass-media.
Button a recunoscut insa ca semnarea contractului cu McLaren echivaleaza cu o noua provocare, pentru ca trebuie sa cunoasca bine echipa si filosofia acesteia.
Pe de alta parte, acesta crede ca ii va fi mai usor sa lupte pentru titlu alaturi de Mclaren decat daca ar fi ramas la Mercedes GP."Poate daca as fi ramas unde eram ar fi fost mai greu sa castig al doilea titlu. Poate nu as fi fost la fel de motivat. Dar mutarea la McLaren m-a motivat cu adevarat. Sunt mai motivat ca niciodata sa am un sezon bun", a adaugat el.
Transferul lui Button la McLaren a intrat intr-un con de umbra dupa ce Michael Schumacher si-a anuntat revenirea in competitie chiar la fosta echipa a lui Button, insa britanicul este incantat ca in sezonul urmator vor exista patru campioni mondiali pe circuit.
"Cred ca este incredibil pentru sport. Este minunat sa avem patru campioni mondial, mai ales ca unul dintre ei a castigat mai multe titluri decat oricine altcineva. Cred ca este o decizie neobisnuita a lui Schumacher, dar are motivele sale. Ross Brawn a fost fair-play cand l-a adus la bord. este grozav sa fie din nou pe grila si astept provocarea sa", a mai precizat Button.
Via | Reuters
Comentarii (1)