Button crede că Vettel s-a autoexclus din lupta pentru titlu

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 31.08.2010
Jenson Button consideră că Sebastian Vettel are şanse minime să devină campion din cauza numeroaselor erori de pilotaj comise în acest sezon.

Văzut drept un potenţial urmaş al lui Michael Schumacher, Sebastian Vettel a avut evoluţii contrastante în acest sezon, la cele şapte pole position-uri ale sale adăugându-se doar două victorii şi numeroase erori de pilotaj.

Germanul a avut parte de un accident cu coechipierul său Mark Webber la Istanbul, iar în Marele Premiu al Belgiei l-a obligat pe Jenson Button să abandoneze după ce l-a lovit în plin în partea lateral-stanga a monopostului.

Din cauza acestor greşeli, campionul mondial în exerciţiu consideră că Vettel s-a autoexclus din lupta pentru titlu în acest sezon, chiar dacă ocupă locul trei în clasament.

"A făcut prea multe greşeli în acest an pentru a lupta pentru titlul mondial, dar este extrem de rapid şi nu-i putem lua asta. Să obţii şapte pole position-uri este extraordinar având în vedere câte curse au avut loc (n.r - 13), dar să arunci atât de multe dintre ele este de asemenea foarte surprinzător", a declarat pilotul echipei McLaren, citat de BBC Sport.

Button a exclus însă ipoteza ca Webber să devină pilotul numărul 1 al echipei Red Bull Racing şi susţine că poate surmonta diferenţa de 35 de puncte care îl separa în clasamentul general de liderul Lewis Hamilton.

Pentru asta, britanicul admite însă că ar avea nevoie de o victorie pe circuitul de la Monza.

"Sunt 35 de puncte şi asta înseamnă mult, dar în bani vechi (n.r - sistemul de punctare din 2009) sunt 14 sau 15 puncte, aşa că cu siguranţă este posibil. Sunt în măsură să merg pe circuit şi să sper la o victorie. Dacă pot obţine o nouă victorie la Monza va fi o atmosferă diferită. Este un circuit care îmi place şi unde mă voi descurca foarte bine în acest an. Am încredere în monopost şi cred că voi avea un weekend bun", a mai precizat britanicul.

Marele Premiu al Italiei va avea loc peste două săptămâni şi va încheia sezonul european al Formulei 1.

Via | BBC Sport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru