Button anticipează o luptă echilibrată în Australia
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Testele premergătoare noului sezon pot fi frecvent înşelătoare, însă cele din 2012 au evidenţiat că cele mai multe echipe, în special în plutonul de mijloc, sunt foarte apropiate ca valoare.
Jenson Button este unul dintre piloţii care anticipează un echilibru de forţe cel puţin pentru prima cursă a noului sezon, care va avea loc duminică pe circuitul de la Melbourne.
"Întotdeauna vrei să parcurgi mai multe tururi în monopost, dar, spre deosebire de anul trecut, am avut un start solid înaintea sezonului. A fost foarte dificil să analizăm forma pe parcursul iernii pentru că multe echipe şi-au jucat cărţile foarte aproape de piept. Cred că va fi extrem de echilibrat şi abia aştept să aflu unde suntem pe grila de start", a declarat pilotul echipei McLaren.
Cursa din Australia a fost lipsită în mod tradiţional de spectacol, însă Button anticipează că introducerea a doua zone pentru activarea tehnologiei DRS va permite o creştere semnificativă a anumarului de depăşiri.
"Cred că noile reguli au transformat Melbourne într-un loc mai competitiv, este mai uşor să depăşeşti acum decât a fost vreodată.
Şi cred că potenţialul unei a două zone DRS va avea un beneficiu real. Anul trecut, cea de pe linia de start-sosire nu a fost suficientă pentru depăşiri, dar cred că vom avea beneficii mai mari pe a doua zonă. Nu în ultimul rând, zidurile de beton sunt suficient de apropiate de circuit pentru a te menţine concentrat. Nu-mi amintesc o cursă aici care nu a fost lipsită de evenimente sau surprinzătoare, aşa că este locul ideal să începem sezonul", a mai precizat el.Via | SkySports
Comentarii (0)