Bulgaria vrea sa atraga fani din Romania pentru cursa de F1

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 11.07.2009
Bulgaria doreste sa organizeze o cursa de Formula 1 pentru a prelungi sezonul turistic si pentru a atrage fani din tarile din regiune, inclusiv din Romania.

Vecinii nostri de la sud de Dunare sunt foarte aproape de semnarea unui contract cu Bernie Ecclestone pentru gazduirea unei curse de Formula 1 incepand din sezonul 2011.

Bulgarii au dezvaluit ca principalul motiv pentru care doresc sa gazduiasca un Mare Premiu de Formula 1 este legat de prelungirea sezonului turistic si atragerea fanilor din Romania in tara vecina, acest lucru reprezentand venituri suplimentare la bugetul de stat.

"Formula 1 reprezinta o mare oportunitate pentru Bulgaria, avand in vedere pozitia sa geografica. De asemenea, avem oportunitatea de a atrage romani, rusi, ucrainieni, turci si atentia intregii regiuni. Obiectivul nostru este sa facem parte din calendarul Formulei 1 intr-un mod prin care putem prelungi sezonul turistic. Vrem sa fim folositori pentru Bulgaria", au declarat oficialii de la sud de Dunare pentru agentia locala de presa Focus.

Negocierile bulgarilor cu Bernie Ecclestone, detinatorul drepturilor comerciale ale F1, au inceput in luna noiembrie a anului trecut, iar cele doua parti s-au intalnit in acest weekend la Nurburgring pentru a pune la punct ultimele detalii.

Negocierile dintre cele doua parti decurg in sens favorabil, existand deja o versiune preliminara  pentru contractul care va consfinti intelegerea.

"Asteptam sa primim o scrisoare din partea lui Ecclestone in privinta intalnirii. L-am invitat in Bulgaria si ne va vizita in urmatoarele saptamani", a declarat Rumen Petkov, unul dintre oficialii care negociaza cu Ecclestone aducerea Bulgariei in calendarul F1.

Pilotii din Marele Circ s-au aratat interesati de oportunitatea de a concura in Bulgaria, unul dintre acestia fiind Sebastian Vettel. "Daca spectatorii sunt grozavi, daca atmosfera este grozava si daca vor fi multi fani in tribune ar fi minunat sa mergem acolo", a declarat pilotul echipei Red Bull Racing.

Contractul preliminar prevede ca Bulgaria va gazdui o cursa de Formula 1 intre sezoanele 2011-2015, cu optiune de prelungire pana in sezonul 2020.

Bulgaria a fost deja confirmata in calendarul oficial al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC) din sezonul 2010.

Via | Focus | Motorsport.com

Taguri: Bulgaria, F1, WRC, cursa

Comentarii (4)

  • scuze...
    ...asta inseamna minte de om destept,nu ce face Udrea,cu turismul ei la manastiri!
    0 0
  • mda...
    turcii nu se duc la cursa din tara lor...si merg in bulgaria:)..interesant
    0 0
  • BRAVO LOR
    WRC, URMEAZA MOTO GP SI F1 , NOI AVEM PE RITZI SI UDREA - TINERET SI SPORT, O SA MERGEM SI UN BULGARIA CA DOAR E APROAPE ----- APROPO CINE MERGE IN UNGARIA?
    0 0
  • Fenomenal!
    Noi nu suntem in stare sa construim drumuri normale nu autostrazi si piste de formula 1. Cred ca peste vreo 100 de ani vom ajunge sa avem o retea de autostrazi si o eternitate pentru pista de curse. Pana cand romanul nostru de la conducere baga banii in buzunar nu avem ce face!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru