Brawn şi Briatore, două soluţii inoportune pentru Ferrari
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Presa internaţională a lansat mai multe ipoteze cu privire la schimbările pe care ar trebui să le facă Ferrari pentru a reveni în lupta pentru titlul mondial, iar înlocuirea şefului Stefano Domenicali cu Ross Brawn sau Flavio Briatore se numără printre cele mai vehiculate soluţii.
Nu de aceeaşi părere este însă şi preşedintele Luca di Montezemolo, care consideră că perioada dificilă pe care o traversează britanicul la Mercedes GP este un indiciu că nu poate face minuni.
"A fost propusă angajarea lui Ross Brawn, dar cu siguranţă putem vedea cât de greu i-a fost la Mercedes. Am ales calea stabilităţii şi nu-mi pare rău, pentru că suntem întotdeauna printre protagonişti", a declarat italianul pentru publicaţia Corriere della Sera.
Între timp, Briatore a exclus o revenire în Formula 1 la Ferrari, în ciuda speculaţiilor venite din partea presei internaţionale. "Nu intenţionez să mă întorc în Formula 1 ca manager de echipă. Italia este patria zvonurilor şi de aceea sunt adus întotdeauna în legătură cu Ferrari, dar nu are niciun sens", a precizat el.
De altfel, Montezemolo insistă că Ferrari nu are nicio problemă cu conducerea tehnică şi explică regresul Scuderiei din ultimii ani prin prisma interzicerii testelor în timpul sezonului şi a "îngheţării" dezvoltării motoarelor.
"Interzicerea testelor ne-a penalizat foarte mult , deoarece cultura noastră este mecanică, spre deosebire de cultura aerodinamică a britanicilor.
Iar regulamentul este prea restrictiv în privinţa motoarelor, cu mecanici frustraţi că nu au posibilitatea de a mări numărul de cai putere", a mai precizat Montezemolo.Via | GMM
Comentarii (2)