Brawn renunţă la funcţia din consiliul de administraţie Mercedes GP
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ross Brawn a cedat recent toate acţiunile deţinute la Mercedes GP în urma unei tranzacţii prin care constructorul german Daimler şi Aabr, partenerul financiar al acestuia, au preluat întreg pachetul de acţiuni.
Din acest motiv, conform legislaţiei din Marea Britanie şi Germania, britanicul va fi nevoit să demisioneze din funcţia pe care o deţine în prezent în consiliul de administraţie ale echipei, însă avantajul este că se va concentra exclusiv pe conducerea echipei de cursă.
"Acţiunile au trecut acum la Daimler şi Aabar şi, ca parte a acestui proces, nu mai pot fi un director formal al consiliului de administraţie. Consiliul este în primul rând pentru acţionari, iar eu nu mai sunt acţionar. Veţi vedea ca în următoarele săptămâni voi demisiona din consiliul de administraţie, dar asta nu are nicio legatua cu poziţia mea în cadrul echipei. Rolul meu se va concentra acum pe succesul echipei, exact ce vreau eu şi ce vor acţionarii. Este mai curat şi mai uşor pentru mine în termeni de task-uri şi a rolului meu pe parcursul următorilor ani", a declarat Brawn despre situaţia sa în cadrul echipei.
Împreună cu alţi manageri, Brawn a cumpărat în 2009 echipa Honda Racing, pe care ulteror a vândut-o în două etape constructorului Daimler şi companiei Aabar.
Via | Autosport
Comentarii (2)