Brawn: "Noul monopost Mercedes, un pas înainte faţă de 2011"

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 21.02.2012
Ross Brawn este convins că noul monopost W03 reprezintă un important pas înainte pentru Mercedes în atingerea obiectivelor trasate pentru acest sezon.

Mercedes AMG a prezentat marţi în paddock-ul circuitului de la Barcelona noul monopost W03 pentru sezonul 2012, în care germanii îşi pun mari speranţe că va obţine mult-aşteptatele performanţe.

Şeful Ross Brawn consideră că noul W03 reprezintă cu adevărat un pas înainte şi că va furniza rezultatele pe care le doreşte pe circuit de la Michael Schumacher şi Nico Rosberg.

"W03 este un monopost despre care cred şi sper că echipa noastră poate fi mândră şi care va furniza pe circuit rezultatele pentru care toată lumea a muncit mult pentru a le obţine. [...] W03 este o interpretare elegantă a actualului regulament şi un evident pas înainte comparativ cu predecesorul său în privinţa detaliilor de design."

"Anul trecut am produs un monopost care nu a furnizat întotdeauna rezultatele pe care le-am dorit, dar experienţa câştigată a avut o valoare inestimabilă pentru designul monopostului pentru 2012. De asemenea, W03 reprezintă un pachet mai integrat, care reflectă legăturile dintre echipele tehnice de la Brackley şi Brixworth şi demonstrează că Săgeţile Argintii fac următorul pas înainte în termeni de performanţă pe circuit", a precizat el.

La rândul său, Rosberg şi-a experimat satisfacţia că a realizat deja progrese cu noul monopost în urma testelor private efectuate recent la Barcelona.

"Monopostul arată bine şi este un pachet foarte frumos.

Toate părţile sunt în armonie. Încă de la început am fost capabili să ne concentrăm pe înţelegerea monopostului pentru a realiza progrese bune cu programul nostru de teste. Va fi foarte interesant să învăţăm mai mult despre poziţia în care ne aflam pe parcursul următoarelor săptămâni", a declarat germanul.

Via | Mercedes AMG

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru