Mercedes AMG a prezentat luni noul monopost cu care va aborda sezonul 2013 al Formulei 1, iar echipa mizează pe progrese majore după evoluţia dezamăgitoare din finalul anului trecut.
Şeful Ross Brawn este încrezător că Mercedes este pe punctul de a intra într-o nouă eră, în special din punct de vedere al performanţei noului monopost, dar şi prin prisma numeroase achiziţii în departamentul de conducere.
"2013 marchează începutul celei de-a doua ere pentru echipa de uzină a Săgeţilor Argintii. Restructurarea pe care am avut-o în ultimele 18 luni cresc acum în maturitate şi acest lucru se reflectă în W04, care este un evident pas înainte ca design şi ca nivel de detaliu comparativ cu predecesorul său", a declarat el.
În plus, Brawn este impulsionat de sosirea la echipa a lui Lewis Hamilton, iar britanicul speră ca lupta dintre cei doi să ducă echipa şi mai departe."Suntem foarte mândri să-l primim la echipa ca pilot pe Hamilton.
În Hamilton şi Nico Rosberg avem ceea ce cred că este cea mai puternică linie de piloţi din Formula 1 şi ştiu că un nivel ridicat de competiţie între ei va duce echipă mai departe", a adăugat el.Via ESPNF1
Eu, insa nu am cum sa uit si sa trec peste esecul ultimelor trei sezoane si peste paharul cu amaraciune pe care l-am baut alaturi de fanii lui Schumacher. Din respect pentru el ar trebui sa faca ciocul mic.
Chiar si daca vor reusi sa fie mai sus decat anul trecut, din respect pentru el, ar trebui sa isi exprime regretul ca nu au reusit sa o faca mai devreme si nu sa topaie cu infantilism facand declaratii sforaitoare.
Poate ca gresesc, dar a se lauda acum cu marea valoare care a venit la echipa lor este tot una cu a spune ca pana acum au avut un pietroi legat de gat. Si atitudinea asta nu le face deloc cinste.
Bleah !
Sa fim seriosi: cea mai puternica linie de pilot din F1 era daca Schumacher isi tinea locul. Rosberg e bun, trebuie doar slefuit.
Faci precum cultele religioase - planeta e rea, Dumnezeu e cel mai bun. Lasi impresia ca Mercedes erau cea mai proasta echipa si Schumacher cel mai bun.
Rossi spunea ca de la o varsta nu mai e vorba de "cel mai rapid", ci de momentul in care te gandesti de cate ori esti cel mai rapid. Iar Schumacher nu mai avea constanta. Putea sa aiba un RBR, statea primul 10-20 de ture, dar apoi ceda si ajungea pe un 5-6.
Cu siguranta Mercedes are oameni priceputi, iar impreuna cu Hamilton vor construi o echipa de top.
Si daca fanii Schumacher continua sa se amageasca cu ideea ca acest pilot era vreun Zeu, sa afle ca era doar un om, iar oamenii au limite si, din pacate, mai si mor.
Vorba era alta: daca acum doi ani inca nu era clar, anul trecut s-a clarificat treaba. Masina nu era nici pe departe atat de buna pe cat ar fi trebuit sa fie pentru a atinge obiectivele pe care si le-au propus. Si avand in vedere ca Schumacher si-a pus in joc numele pentru proiectul asta, de ce este nevoie sa lase ei acum impresia ca "vai, cat de rau" le era cu el si uite cat de bine o sa le fie acum.
Pot accepta ca s-a gresit, sau ca dezvoltarea proiectului a mers mult mai greu decat au anticipat la inceput si ca asta este, Schumacher si-a luat teapa. Si sunt de acord ca este imperios necesar sa doreasca mult mai bine decat inainte. Dar de ce trebuie sa insinueze ca problemele pe care le-au avut s-au datorat lui Schumacher? Pe asta nu pot sa o inteleg si nici sa o accept.