Brawn avertizează că noul regulament nu va schimba ierarhiile: "Mercedes va rămâne puternică și în 2017"

de Daniel Popescu
Joi, 12.01.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ross Brawn anticipează că Mercedes va rămâne puternică și în sezonul 2017, în ciuda numeroaselor schimbări ale regulamentului tehnic.

În mod tradițional, schimbarea regulamentului tehnic produce numeroase surprize în Formula 1, cele mai bune exemple în acest sens fiind dominațiile realizate de Red Bull Racing în 2010-2013 și Mercedes începând din 2014.

Cu toate acestea, Ross Brawn, unul dintre cei mai reputați oameni tehnici din Formula 1, avertizează că lucrurile nu se vor repeta și în 2017, întrucât Mercedes a avut resursele necesare pentru a dezvolta din timp noul monopost.

"Succesul generează succes. Mercedes va fi puternică în acest sezon, în ciuda accentului pus pe șasiu. Mercedes a alocat pentru acest an o parte dintre resursele pentru anul trecut, după că au văzut cum stau cu monopostul. Nu știu câte alte echipe ar putea face asta", a explicat Brawn.

Urmareste Automarket
Pe de altă parte, britanicul este încrezător că noul regulament tehnic va genera cu adevărat monoposturi mai rapide decât cele din sezonul precedent și anticipează că designul acestora va fi mult mai spectaculos.

"Regulamentul ar trebui să facă monoposturile mult mai rapide.

Vor arăta a mașini de curse, vor fi mai late, cu pneuri mai late și vor arăta atrăgător datorită modului în care vor fi implementate aripile. Va fi fascinant, pentru că se va pune din nou accentul pe șasiu", a adăugat el.

Via GrandPix247

Comentarii (31)

  • Cei de la Mclaren isi vor lansa monopostul inainte de primul test din Spania..
    3 2
  • Ha,ha,ha...
    Accent pe sasiu...deci foarte posibil revenirea RBR in prim plan...
    16 0
  • An nou, proiecte noi, dar si regulament nou.
    Mercedes este in loja cu monopostul, a inceput din timp sa faca unul nou, cu resurse destule, avand deja o solutie puternica a anilor trecuti.
    Ferrari are o problema, a dezvoltat monopostul sub noul regulament in conditiile de reorganizare interna a echipei. Adica probabil au fost multe momente in care tu termini ceea ce eu am gandit si el a inceput sa faca. Sa vedem totusi rezultatul.
    RBR aerodinamic sigur creste, iar motorul este reconstruit, nu doar modificat cel existent, deci ar trebui sa fie mai aproape de Mercedes.

    Honda a reconstruit motorul de la zero si el, asa ca s-ar putea sa nu mai fie "GP2....GP2...." ci sa se mai apropie de elita. Aerodinamic nu imi pot inchipui in ce stadiu este McLaren.

    Williams sper ca a rezolvat problemele financiare, ca de descurcat s-ar descurca bine daca ar avea cu ce. Oricum Pady Lowe este un mare castig, dar evident nu pentru ianuarie ca proaspat (re)venit. Si mai e problema pilotilor. Un rookie si un post nesigur in conditiile in care trebuie implementata o tehnologie pe un regulament nou, construit pe buget mic .... Parca nu o sa concureze cu Mercedes inca.

    In rest... toti dezvolta si spera.

    Apropo, de Manor stiti ceva? Am inteles ca au conceptul gata, dar nu pot intra in construirea monopostului, fiind in proceduri de faliment. Limita ar fi 20 ianuarie de a gasi un finantator, sau .... nu.
    16 2
  • Asa ziceai si cand Honda inca nu era in concurs, ca, construieste de la 0 in timp ce ceilalti nu mai pot dezvolta. Ce ti-am zis atunci? Ti-am zis ca motorul Honda nu e verificat pe pista in conditii de concurs. Asa iti zic si acum, Mercedes au o formula pe care au slefuit-o ani la rand si pe care au testat-o in concurs. Honda e la inceput de drum cu noul motor. Aaaa, daca venea Honda cu exploatarea unei chichite din regulament da, putea produce surprize dar nu va fi cazul.
    5 11
  • Manor e in insolventa si au timp pana pe 20 sa rezolve problemele financiare. Atlfel se declara falimentul.

    Trebuie sa fie cumparati de cineva.
    5 2
  • Marius
    Hai sa punem noi mana de la mana si sa cumparam Manor:)
    11 0
  • @lol: asa este, asa am spus despre Honda, dar sa nu uitam ca suntem niste spectatori, outsideri. Ceea ce am spus despre Honda, ceea ce spun acum, sunt simple presupuneri personale, pe baza unor fapte care ajung la noi pe cai publice. Evident ca daca nu se confirma, nu inseamna ca eu sau JugaruGabi (care de altfel are de comentarii foarte la obiect) suntem incompetenti, ci ca teoriile noastre nu s-au confirmat. Sunt doar puncte de vedere care se discuta :)
    10 2
  • aaaa, bun asa, atitudinea asta imi place
    nu uita sa aplici asta si in cazul pilotilor
    deci gata cu depasirea materialului de concurs si alte aiureli, gata cu scuzele daca nu iese 'ce trebuie' ... stii tu la ce pilot ma refer :))

    sau macar nu uita sa mentionezi (cand iti preaslavesti fandosita) ca e doar o parere umila de necunoscator
    4 15
  • lolita
    @lol, tu, ca un bun hater alonso ce esti iti spui poezia indiferent ca esti sau nu in topicul unei stiri. Noi, restul lumii, ii ascultam pe altii ceva mai calificati decat tine. Te doare performanta lui Vetel, stiu...si pe mine m-ar durea, in locul tau.
    10 3
  • Adevarul pe care acum il vede toata lumea e ca Alonso e mult peste Vetel. Cu toata colectia de titluri data de Newey. Dar, n-ai ce-i face....
    10 4
  • Ha,ha,ha...
    Aceeasi comparatie puerila dintre X sau Y ... pentru o "comparatie" cat de cat obiectiva avem nevoie de :
    1. Acelasi material de concurs (obligatoriu), si fara interventia echipei pentru sau impotriva unuia sau altuia (mai mult sau mai putin vizibil,dar determinant,vezi cazul cel mai recent... 2016)
    2. Adaptarea in cel mai scurt timp la materialul de concurs dupa modificarea drastica a regulamentului (important, la urma urmei toti formam automatisme, iar readaptarea nu este chiar usoara sau rapida).
    3. Starea psihică, tranzitorie sau permanenta ( nu cred ca mai putem cere de ex. ca Raikkonen,Massa sau Alonso sa aibe acelasi comportament pe pista ca si Verstappen...unii au copii,pe cand Max,sa fim seriosi,abia si-a inceput viata de vedeta). Nu trebuie sa omitem nici varsta...este valabil si pentru ei ,sunt tot oameni la urma urmei, iar in sport "batranetea" nu afectreaza neaparat fizic,afecteaza felul in care se percep pericolele sau modul de abordare ale acestora. Daca mai punem si plafonarea...toti avem limite.
    Parerea mea ca foarte greu si subiectiv putem concluziona care pilot este mai "bun", fiecare cu particularitatile si "vremea" lui, iar ocaziile in care macar punctul 1 se indeplineste...sunt foarte rare ! ;)
    7 2
  • Nu cumva BRAWN vine din viitor , ca prea le stie pe toate .
    2 2
  • Nu trebuie sa crezi ce cred eu, ia-te dupa 'specialisti' asa cum spui. Uite, Alonso crede ca Vettel e mai bun decat el. Nu vorbesc de ceea ce declara ci despre ceea ce crede. A plecat de la Ferrari ca sa evite o confruntare directa cu Vettel. Deci, te-ai prins, Alonso banuieste ca Vettel ar fi mai bun. Nu, nu tine povestea cu 'a plecat ca sa iasa campion McLaren Honda'. Uite, acum ii este clar ca cu Honda nu va iesi campion si totusi a refuzat cea mai buna masina, Mercedes. Pentru ca, Alonso e convins ca si Hamilton e mai bun decat el. Si cine sa stie mai bine decat chiar Alonso. LOOOOOLLL
    Apropo, nici Briatore nu l-a lasat sa se faca de rht la Mercedes si sa piarda posibile conracte banoase. Deci ia-te dupa Alonso si dupa Briatore nu trebuie sa te iei dupa mine.
    3 9
  • Specialistii de la Ferrari deja il regreta pe Alonso...iar fetita vetel primeste cartonase galbene de la toti sefii rosii...iar daca te uiti la notele pe care le-a luat Alonso si notele pe care le-a luat vetel de la mai toate publicatiile de F1 lucrurile sunt foarte limpezi, bine, pentru tine nu sunt.....degetica e pe faras, deci cam asa stau lucrurile altfel decat in visele tale umede LOL
    8 5
  • Sergiu
    Vettel nu venea la Ferrari daca nu pleca Alonso. Trebuia sa faca echipa cu Raikkonen. Chiar si asa finlandezul a fost peste Vettel in 2016. In calificari si cursa. Daca mai si pun la socoteala acrosajele generate de Vettel in care Kimi a sfarsit prost pot sa spun ca ar fi avut mai multe puncte la final de sezon decat neamtu. In 2017 nu-l vad bine, cred ca Kimi il va bate serios.
    7 4
  • @Sergiu
    Asa este, Vettel a fost de vina pentru acrosajele facute de Max si rusnacul ala prafalau, foarte bine, foarte bine!
    4 5
  • hahahaha ... publizatiile auto zici? Pai alea sunt scrise de indivizi ca tine, nicidecum specialisti. Jurnalisti , gazetari. Deci ramane cum am stabilit, mai bine te iei dupa ingrijorarile lui Alonso decat dupa ei. Vetel e neamt. Nici Schumacher nu era iubit la Ferrari sau macar nu asa cum merita. Eu stiu mentalitatea celor din Italia ca am fost acolo, iar gazetarii sunt doar niste fani cu condei in mana. Italienii mereu au vrut un latin. Sa lasam mai bine faptele sa vorbeasca, fetita e aia care fuge si se pare ca Alonso fuge de Vettel nu invers.
    2 7
  • "Pai alea sunt scrise de indivizi ca tine, nicidecum specialisti (ca mine)"- Slava tie specialistul nostru, slava tie! Imparate romanesc, cunoscatorule, omul adevarului, care pretutindeni esti si pe toate le cunosti, vistierul unei F1 mai bune si datatorule de viatza, vino si te salasluieste intru noi (faniiF1) si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si necunoasterea si lumineaza bunule mintile noastre!
    7 2
  • Da, dupa ingrijorarile lui Vetel tu cand te iei? Mie mi s-a parut foarte ingrijorat tot anul, a tipat la unii la altii, s-a zbatut....sigur ca da, toata lumea e de vina pentru acrosaje, numai fetita n-a gresit, e virgina...Nu-l compara pe Schumacher cu vetel ca e pacat mare....
    7 1
  • n-am zis ca eu as fi specialist. TU ai zis ca nu te iei dupa mine ci dupa specialisti dar imi indicai niste gazeTari :) Nope, specialisti sunt Alonso, poate si Briatore ti-am zis sa te iei dupa ei. Au fugit de la Ferrari ca venea Vettel si acum s-au ferit si de Hamilton.

    Pe Vettel l-am comparat cu Schumacher din punctul asta de vedere, ca e neamt. Si cu atat mai mult daca Schumacher cu 5 titluri pentru Ferrari nu era destul de bine primit la Ferrari (de tifosi nu de staff) d'apai Vettel.
    2 6
  • Alonso mai sta un an la Honda si pa pa F1
    Alonso e ca si pensionat, mai ramane sa arate asta Vandrome
    Pacat ca nu mai am de cine rade p'acilea
    1 4
  • 24 februarie data lansarii monopostlui Mclaren Honda..
    4 0
  • Inca ceva si inchei discutia:
    "...a sti sa asculti este o arta, a te abtine sa dai mereu sfaturi este o dovada de intelepciune"-Aurelia Marinescu, "Codul bunelor maniere"(Arta replicii si conversatia agreabila p62)
    7 1
  • Mercedes ramane favorita si in acest sezon, urmata de Red Bull si Ferrari. Dar pana la prima cursa, astea sunt doar niste presupuneri si nimic altceva.
    7 0
  • Bai tu esti intr-o ureche rau! Auzi cica "Schumacher cu 5 titluri nu era bine primit la Ferrari'? Tu te-auzi? LOOOL. vetelica al tau nu se ridica nici la genunchiu lui Schumi, ce sa mai vorbim de atasamentul italienilor care il divinizau! Pe vetelica al tau nu dau o ceapa degerata, ca se vede din satelit ce valoare are. UN champion umflat de regulamentele FIA si geniul lui Newey. Pana l-a porcit Ricci. Dupa aia statea sa plece Alonso ca s-o taie la Ferrari. Degeaba. Newey a ramas la RBR....ce ghinion, d-le.....LOOOL

    ps. suntem vreo doi trei cu care vorbesti, stiu ca e greu cu analiza pe text dar, fa un efort, Intreaba un prieten....
    5 3
  • @AndreiF1-De acord cu o singura observatie. Ferrari nu vor fi inaintea Mclaren in 2017.
    4 3
  • Atunci ce te agiti atat sa imi raspunzi? LOL
    0 0
  • pe Vettel l-a porcit Ricci, pe Alonso Hamilton. Diferenta e ca tu nu vrei sa accepti, esti in negare. In afara de asta Vettel a fost batut pe alt regulament tehnic decat acela pe care a castigat. Alonso a fost batut de un debutant, pe materialul tehnic cu care a iesit campion. MARE diferenta. Vettel a plecat la Ferrari iar Alonso a tulit-o. Nu avem motive sa credem ca Alonso ar fi fost mai bun iar el nu a ramas sa o dovedeasca. Ti s-a aprins un bec? Dovezi, nu vorbe in timp ce fugi.
    In legatura cu Schumacher, nu e asa mare diferenta data de Vettel LEGAT DE modul in care era primit de tifosi. Iar in comparatie cu Alonso, Vettel are +2 titluri si alea obtinute in dauna lui Alonso atunci cand Alonso a avut si sansa si tot suportul echipei sa castige.
    5 2
  • Tu vorbesti cu vreo 3, 4; nu te-ai prins?
    1 0
  • au iarasi mari sperante cu Honda, ca il unge pe Alo campion in 2017. Sperantele vin din faptul ca inca nu e nimic confirmat in legatura cu ierarhia echipelor. Se domolesc ei dupa calificarile din prima cursa.
    1 4
  • Alonso nu va fi campion in 2017...ca pentru pozitia aia e "uns" vetel, altminteri zboara....si unde sa mai aterizeze dupa????Looool
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru