Brawn: "Al treilea monopost ar elimina constructorii din F1"

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 03.11.2011
Constructorii vor fi tentaţi să părăsească Formula 1 dacă vor obţine rezultate cu un al treilea monopost furnizat unei echipe de pluton, potrivit declaraţiilor lui Ross Brawn.

Introducerea unui al treilea monopost în Formula 1 de către echipele de top care să fie închiriat de echipele mici este unul dintre numeroasele puncte de discuţie în cadrul întâlnirii de joi a Comisiei F1.

Ferrari este unul dintre cei mai mari susţinători, Scuderia considerând că o echipă precum Hispania Racing ar avea ocazia să obţină rezultate mai bune dacă ar avea la dispoziţie un monopost construit de Ferrari, ceea ce ar duce şi la obţinerea mai multor bani din contracte de sponsorizare.

Măsura nu este însă văzută cu ochi buni de Ross Brawn, unul dintre cei mai respectaţi tehnicieni din competiţie, care consideră că efectul principal va fi retragerea constructorilor din Formula 1.

"Nu sunt convins că este cea mai bună soluţie, pentru că apar numeroşi alţi factori. Pare simplu să faci un al treilea monopost şi să-l vinzi altei echipe, dar dacă acea echipă are un sezon foarte competitiv cu un cost mult mai mic decât al unui constructor, vei începe să pierzi constructori, pentru că pentru echipe nu ar mai avea sens să-şi construiască propriul monopost.

Iar noi nu vrem asta. În F1 este important să avem constructori şi producători implicaţi. A fost unul dintre cele mai distinctive lucruri în F1 pentru mulţi ani. Trebuie să explorăm aceste idei, dar sunt foarte precaut când vine vorba despre vânzarea maşinilor", a declarat şeful echipei Mercedes GP pentru publicaţia Autosport.

Ferrari a adus subiectul pe agenda de zi a Comisiei F1 după ce anterior a criticat vehement apariţia echipelor Virgin, Lotus şi Hispania pe grila de start, pe care le-a caracterizat drept echipe de GP2.

Via | Autosport

Taguri: Brawn, regulament

Comentarii (1)

  • corect...
    ...ate dreptateross brawn.daca tot vor trei monoposturi,sa lase constructorii sa aiba trei masini!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru