După două curse modeste în Ungaria şi Belgia, pilotul echipei Williams este încrezător în abilităţile sale şi ale monopostului după ce în ultimele trei curse a terminat în top 5.
"Am vrea mai multe podiumuri până la finalul sezonului şi, dacă ne putem apropia de Ferrari, cu atât mai bine. De fapt, cele mai multe circuite ar trebui să fie bune pentru noi. Cred că update-urile introduse în Singapore ne-au oferit mai multă forţă de apăsare aerodinamică şi au funcţionat bine, la fel ca şi în Japonia, dar Red Bull şi Ferrari au făcut de asemenea progrese şi vor fi dificil de învins în următoarele curse", a precizat finlandezul.
Williams ocupa locul trei în clasamentul constructorilor, însă are şanse minime să progreseze pe doi, întrucât Ferrari are un avans de 129 de puncte.
În schimb, ameninţarea din partea Red Bull este relativ firava, echipa având un deficit de 59 de puncte. În acest context, Bottas a admis că Williams începe să aloce un număr tot mai mare de resurse în dezvoltarea monopostului de anul viitor."Pe măsură ce ne apropiem de finalul sezonului, o parte din focus se va muta pe monopostul de anul viitor. Cu siguranţă dezvoltăm FW38 de mult timp. Acesta este obiectivul până la finalul sezonului, să ne uităm înainte şi să ne punem în cea mai bună poziţie pentru 2016, dar dacă putem descoperi ceva de care poate beneficia şi monopostul din acest an îl vom folosi", a adăugat el.
Via GPUpdate
Comentarii (0)