Calificările pentru Marele Premiu al Marii Britanii au produs o serie de surprize pe circuitul de la Silverstone, cu excepția dominației celor de la Mercedes.
Valtteri Bottas a reușit să obțină pole position-ul cu 1:25.154, iar timpul său a fost cu numai 0.063 secunde mai bun decât cel al coechipierului său, Lewis Hamilton.
Interesant este că ambii piloți au utilizat pneuri medium în ultimul tur rapid al calificărilor, după un prim stint cu soft-uri în care Hamilton fusese mai rapid.
Surpriza plăcută a sesiunii a fost însă locul trei obținut de Nico Hulkenberg. Acesta va avea astfel oportunitatea să lupte pentru podium cu Racing Point la revenirea temporară în Formula 1 ca înlocuitor pentru Sergio Perez, după ce în cursa precedentă nu a luat startul din cauza unor defecțiuni tehnice.
Germanul a fost mai rapid inclusiv decât Max Verstappen, care a încheiat pe locul patru, iar pilotul celor de la Red Bull va începe cursa cu pneurile hard utilizate în Q2, spre deosebire de pneurile medium folosite de restul piloților din top 10.
Daniel Ricciardo a ocupat locul 5 pentru Renault și va fi urmat de Lance Stroll (Racing Point) și Pierre Gasly (AlphaTauri). Ferrari s-a mulțumit cu un loc opt obținut de Charles Leclerc, în timp ce a cincea linie este ocupată de Alexander Albon (AlphaTauri) și Lando Norris (McLaren).
Esteban Ocon va pleca de pe locul 11 pentru Renault, însă surpriza celei de-a două părți a calificărilor a fost eliminarea prematură a lui Sebastian Vettel, care va lua startul doar de pe locul 12 pentru Ferrari.
Germanul va fi urmat de Carlos Sainz (McLaren) și Romain Grosjean (Haas), în timp ce George Russell a reușit să ajungă în Q2 și va pleca de pe locul 15 pentru Williams. Daniil Kvyat a fost primul sub linie pentru Toro Rosso în prima parte a calificărilor și va fi urmat pe grila de start de Kevin Magnussen (Haas) și Nicholas Lafiti (Williams).
Ultima linie a grilei de start este monopolizată de Alfa Romeo Racing prin Antonio Giovinazzi și Kimi Raikkonen.
Marele Premiu al Marii Britanii va avea loc duminică cu începere de la ora 16:10.
MAREA BRITANIE - REZULTATE CALIFICĂRI:
Interesanta grila de start. Verstappen va pleca pe hard maine, Hamilton, Bottas si Ricci pe medii si restul pe soft.
Ferrari e fix in no man's land. Nu-l vad bine pe Harry Potter.
Abia astept anul viitor sa-i vad pe Norris si Ricci cu motoare Mercedes!
Russell a trecut din nou de q3.
Bravo Bottas!
jos palaria pentru Hulkenberg, un rezultat remarcabil in calificari......
bafta maine lui Nico pentru un posibil prim podium in cariera!
P.S. fuori Binotto!
basta Camilleri !
Fuori Binotto, basta Camilleri ! Vettel for president !
https://www.digisport.ro/f1/hai-gata-sunt-liber-sainz-replica-dura-pentru-hamilton-care-l-a-criticat-ca-n-a-ingenuncheat-pentru-blacklivesmatter-884992
Bre, rau ati ajuns!
Asa da!
La mai mare!
https://www.digisport.ro/f1/hai-gata-sunt-liber-sainz-replica-dura-pentru-hamilton-care-l-a-criticat-ca-n-a-ingenuncheat-pentru-blacklivesmatter-884992scor, rupe bucăți din scaune și le aruncă fie pe teren, fie în suporterii echipei adverse. Ține-o tot așa, așa îți descrii părinții ce te-au crescut ținând cont că, "copacul după fruct se cunoaște".
@The Dot/@Biotera/@:)), sau cine păsăricii mamii tale oi fi, tot te asemeni unui suporter fără minte rămâi, care plângându-i pipota nemulțumit de scor rupe bucăți din scaune și le aruncă fie pe teren, fie în suporterii echipei adverse. Ține-o tot așa,astfel îți descrii părinții ce te-au crescut ținând cont că, "copacul după fruct se cunoaște".
Ce ai? Nu te baga lumea in seama?
observ datele din "cartonul" aflat deasupra noastra si n-am cum sa nu constat faptul ca bifati vulnerabilitatea in momentele astea in incercarea preponderent esuata de a distrage atentia asupra unui detaliu coplesitor, amanunt pe care eu imi permit sa nu-l ocolesc de multa vreme.....
monegascul, fruntasul calificarilor din F1 in 2019 cu 7 pole position, surclasat ieri pana si de vestejitul Gasly?!?
monegascul, viitorul luminos al scuderiei, in pierdere masiva de viteza taman la capitolul unde excela in 2019 ?!?
Dom' DAV,
sebastian vettel isi incheie in cateva luni al doilea mandat prezidential la Maranello, sase ani cu bune si mai putin bune, acu' daca s-o hotarat faptul ca Scuderia are nevoie de un imperator precum numa' monegascu' ii nicimacar eu n-am de ce sa ma mai impotrivesc, dar tre' sa-mi fac si datoria si sa avertizez toti fanii Ferrari sa aloce in anii ce vin niscaiva timp pentru traheotomii, is convins ca monegascul o sa ne ofere destule situatii/motive care pot fi depasite numa cu astfel de interventii