Calificările pentru Marele Premiu al Braziliei au oferit momente dramatice la start, însă acest lucru nu are nicio influență majoră în finalul acestui sezon, care și-a desemnat deja câștigătorii.
Valtteri Bottas a stabilit cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:08.322 și va pleca din pole position după ce l-a învins pe Sebastian Vettel cu numai 0.038 secunde.
Între timp, Lewis Hamilton nu a reușit să stabilească niciun tur cronometrat, întrucât la numai două minute după startul primei părți a calificărilor a pierdut controlul monopostului Mercedes în virajul 6.
Britanicul a derapat și s-a lovit de zidul de protecție din pneuri de pe marginea circuitului, iar partea stânga - față a monopostului a fost grav avariată, astfel că Hamilton nu a mai putut continua calificările și va lua startul în cursă din spatele plutonului.
Absența lui Hamilton din calificări i-a permis lui Kimi Raikkonen să obțină locul 3 pe grila de start pentru Ferrari în fața celor doi piloți de la Red Bull Racing, Max Verstappen și Daniel Ricciardo.
Totuși, Ricciardo nu se poate bucura de locul 5 ca urmare a unei penalizări pe grila pentru înlocuirea unor componente ale unității de propulsie. Astfel, locul său va fi luat de Sergio Perez, care va fi urmat de Fernando Alonso și Nico Hulkenberg.Marele Premiu al Braziliei va avea loc duminică cu începere de la ora 18:00, ora României.
Bravo Bottas, smecher turul, Vettel si Raikkonen... pacat....
Bravo Bottas, smecher turul, Vettel si Raikkonen... pacat....
Mircea, ce mai stii de tizul tau (Mircea1985)? Vad ca de cand s-a decis CAMPIONUL nu mai da nici un semn de viata.Ma tem ca rezultatele lui Hamilton l-au bagat in depresie.
1 Ce vor face Bottas , Vettel , Hamilton si Alonso.
2 Văd ca stafful lui Hamilton a fost jefuit. Deci Mercedes nu e prea iubita in Brazilia.
3 Retragerea lui Massa cred că va fi spectaculoasă. Aproape sigur o sa facă o cursă mare.
In alta ordine de idei Hamilton a iesit in decor deci curba aia nu-l iubeste....pff, iar am fumat.
Brazilia are una din cele mai mari rate de criminalitate din lume, dar ce mai conteaza asta cand unii dintre noi avem capsa pusa pe unul din piloti.....concluzionand, noi astialalti suntem "heitări" si avem mesaje negative, ca tot te plangeai mai acum cateva articole.
....doar asa de amorul lecturii
.....si o parte a criminalitatii nici macar nu ajunge in statistica, evident din cauza lui Hamilton
E un proverb chinezesc care zice cam asa "ospateaza-te cu o masa sanatoasa si vei fi prea plin pentru o imbucatura nesanatoasa".....
Numai bine.