Finlandezul a urmat un program de recuperare în Indonezia şi a revenit pe circuit cu ocazia etapei următoare din Malaysia, însă a dezvăluit că va face anumite exerciţii de spate pentru tot restul carierei, cu scopul de a preveni apariţia unor probleme similare.
"Încă fac exerciţii specifice pentru partea de jos a spatelului şi pentru acei muşchi de trei-patru ori pe săptămână. Cred că voi continua aşa pentru întreaga mea carieră pentru a mă asigura că nu se va întâmpla din nou", a declarat el.
Bottas a admis că nu s-a simţit complet pregătit în momentul în care a revenit pe circuit, însă a reuşit să ajungă rapid pe locul patru în clasamentul general în ciuda absenţei de la Melbourne.
"Cred că în prima sesiune de calificări, în prima săptămână, nu am fost pregătit 100%.
Am fost supărat că am ratat prima cursă, tot timpul te gândeşti dacă spatele va rezista sau nu. Dar cred că după aceea totul a fost în regulă, în ultima vreme nu am avut nicio problemă", a adăugat el.Via Autosport
Comentarii (1)