Bottas nu se mai mulţumeşte cu podiumuri: "A venit vremea să luptăm pentru victorii"

de Daniel Popescu
Luni, 21.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Valtteri Bottas consideră că Williams trebuie să treacă la nivelul următor şi să lupte pentru victorii cu Mercedes, după ce a obţinut al treilea podium consecutiv.

Esential 3 podiumuri consecutive a obtinut Valtteri Bottas
Williams s-a evidenţiat în ultima perioadă ca principalul rival al celor de la Mercedes, în special după ce Valtteri Bottas a obţinut trei podiumuri consecutive în Austria, Marea Britanie şi Germania.

Impulsionat de aceste performanţe, pilotul finlandez susţine că îşi doreşte să facă pasul spre lupta pentru victorii cu Mercedes, chiar dacă echipa germană pare să domine încă cu autoritate.

"Cred că am obţinut rezultatul maxim. Totul a fost perfect şi am reuşit să-l ţin în spate pe Lewis Hamilton la final, astfel că am obţinut puncte în plus, dar în viitor vrem mai mult. Sigur, mă simt foarte bine să fiu pe podium pentru a treia oară consecutiv, dar cred că acum avem un obiectiv mai important", a precizat el.

Mă simt foarte bine să fiu pe podium pentru a treia oară consecutiv, dar cred că acum avem un obiectiv mai important.

Valtteri Bottas
Pilot Williams
Coechipierul său Felipe Massa a plecat de pe locul trei al grilei de start, însă a abandonat în primul viraj după ce s-a rostogolit în urma unui impact cu Kevin Magnussen.
Reluările TV au arătat că brazilianul a intrat în pilotul echipei McLaren, însă acesta a negat orice vină.

"Eram în frunte şi am abordat virajul în faţa lui. Dacă cineva trebuie să se uite, este monopostul din spate. În mod normal, monopostul din spate trebuie să frâneze", a declarat el.

Danezul insistă însă că nu avea nicio posibilitatea de a evita impactul în momentul în care Massa a intrat în el. "Dacă aveam unde să mă duc, nu ar fi avut loc acel contact. Îmi pare rău pentru această situaţie, dar am făcut tot ce am putut pentru a-l evita, dar nu am avut nimic de făcut. Nu am încercat să fac nimic cu Massa, aşa că a fost în întâmplare nefericită sa am contact cu el", a explicat pilotul McLaren. 

Comentarii (13)

  • ...prea increzator Bottas. norocul lui a fost pneurile super soft ale lui Hamilton....care s-au deteriorat foarte repede...
    18 7
  • Da ma baiatule, ala pleaca de pe locul 20, face 3 opriri aiurea, tu doua si doar cu mare noroc nu te depaseste, rosberg s-a jucat cu aceasta cursa, daca pe 2 era hamilton aveau fata de tine 40 de secunde, ai luat-o pe urma lui ricciardo...
    24 9
  • F1 din 1990
    Bottas, ia cu coaja ba baiatule, daca Hamilton nu avea aripa rupta pe stanga cu tot overtake-ul tau iti luai ceata de la el!
    15 8
  • Intradevar Bottas e foarte increzator,daca hamilton nu facea 3 opriri si nu avea aripa lovita trecea fara probleme de Bottas si cel mai probabil ramanea pe 2 deoarece Nico Rosberg avaea un avans prea mare ca sa mai fie ajuns de hamilton in plus nu mai avea timp dar nu este exclus sa castige si el o cursa sezonul asta,dar foarte putin probabil sa aiba si el norocul care l-a avut Daniel Ricardo la Montreal in Canada apoi a inceput ca vrea sa devina campion lafel va face si Bottas daca va lua podiumul si in Ungaria
    4 2
  • Hamilton si-a distrus singur aripa fata, asta dupa ce in urma cu cateva tururi i-o distrusese lui Kimi! A fortat si astea sunt consecintele. N-avea cum sa mai treaca de Bottas pt ca nu mai avea cu ce. Pneurile ss se duceau mai repede decat cele soft pe care le avea Bottas. In rest aceiasi cretini de net care debiteaza prostii!!
    13 13
  • Visule, in caz ca nu stii sensul cuvantului cretin, mergi la psihoanaliza sa iti spuna medicul de specialitate cu ce probleme te confrunti inainte sa caracerizezi pe altii.
    9 9
  • Va dati seama cat de idiot poate fi Hamilton? Sa intri la boxe sa pui pneuri noi si sa le distrugi in cateva tururi? Avea tot timpul din lume sa-l depaseasca pe Botas dar apropierea de el trebuia facuta lent cu mare grija pentru pneuri, iar atacul decisiv trebuia dat in ultimele tururi. Pe Hamilton l-as putea compara cu un berbec tampitel sau cu un taur infuriat. Rosberg este cu mult peste el la toate capitolele cu exceptia faptului ca este mai lent cu cca 0.1 - 0.2 s pe tur. Botas in schimb este mult mai rapid decat Ham. Daca ar avea masina identica cu cei de la Mercedes, le-ar da fum la toti.
    10 4
  • jul1974
    Ar ficateva lucruri care trebuie specificate:
    1 daca Hamilton nu ar fi facut al treilea schimb nu mai avea cu ce sa il depaseasca pe botas ca i -sar fi dus de mult cauciucurile
    2. referitor la Botas intradevar poate e putin prea optimist dar poate sa prinda o conjuctura apropiata de cea din canada sau de ce nu ca cea din germania insa acrosajul sa fie cu masinile mercedes si nu Wiliams, masini care se pare pana la urma ca sunt nr. 2 la mica distanta de Mercedes
    3. referitor la accidentul lui Massa tot asa se vehicula si la Grosjean in urma cu ceva ani si dupa penalizare a recunoscut insasi grosjean ca abordeaza startul curselor cu mai multa atentie chiar daca pierde 1 sau 2 pozitii asa orice pilot poate motiva ca a franat prea tarziu si s-a dus tot drept in loc sa ia virajul si ca el a fost primul in viraj ceea ce nu este corect si conform cu regulamentul, daca bine imi amintesc exact asta a fost motivarea in cazul Grosjean insa trebuie amintit ca ela a avut atunci o serie de cateva curse de intra mai mereu la start in alonso parca
    4 1
  • ovidiu15081982
    daca nu facea hamilton a 3 a oprire, ii lua fata lui bottas, s-a ajuns si asta, vrea victorii, nu mai e multumit cu podiumurile ! de ce a facut hamilton a 3 a oprire nu stiu !
    massa ar trebui sa fie suspendat vreo 2 curse sa se linisteasca, e grosjean 2, macar ala avea scuza de incepator, asta e idiot !
    2 7
  • :D Lewis campion
    felicitari lui Bottas pt performantele de anul acesta dar la un procentaj de 100% cam 60 este masina si restul e pilotul, anul trecut se lupta pt locul 10 acum nu se multumeste cu podiumuri?
    4 1
  • Mandea de import britanica nu va iesi campion. De ce? Pentru simplu fapt ca a inceput sa atace sub centura, sa-i spuna lui Rosberg ca nu e german! Pai ce, el e englez? A dracu' de maimuta, ii dai o creanga si-ti ia copacu'!
    4 1
  • Massa este un cretin sa vazut de pe luna ca el a intrat in Magnussen a avut jumatatea stanga a pistei libera oricum un pilot mediocru
    4 3
  • Hamilton trebuia sa faca si a 3-a intrare la boxe insa nu asta a fost problema, ci faptul ca a schimbat pneurile soft cu supersoft cu 3 tururi mai repede decar era initial planificat incercand sa speculeze o eventuala intrare a Safety Car-ului cum era si normal sa se intample. Daca Lewis mai ramanea 3 tururi pe soft-uri se apropia destul de Bottas cat sa ii ajunga pneurile supersoft sa il depaseasca cu usurinta. Williams, ca ne place sau nu, mai are mult de muncit pana sa se bata cu un Mercedes "fair and square" dupa cum au declarat dupa cursa.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru