Bottas nu s-a simțit dezavantajat în cursa de la Imola: "Strategia la boxe a lui Hamilton a fost corectă"

de Daniel Popescu
Marti, 03.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Valtteri Bottas susține că nu s-a simțit dezavantajat că Lewis Hamilton a adoptat o strategie diferită la boxe în cursa de la Imola și a reușit astfel să câștige, deși fusese depășit la start.

Valtteri Bottas a luat startul din pole position în cursa de la Imola și a fost lider în prima parte a cursei.

Ulterior, pilotul echipei Mercedes a intrat la boxe la scurt timp după Max Verstappen, pentru a evita să coboare în spatele acestuia. În schimb, Hamilton a rămas încă 11 tururi pe circuit și a reușit să-și construiască un avans suficient pentru a reveni pe circuit pe prima poziție, mai ales că intrarea sa a coincis cu un Safety Car Virtual.

Cu toate acestea, Bottas susține că nu se simte nedreptățit de strategia coechipierului său și că situația ar fi fost la fel și în cazul în care rolurile erau inversate.

"Au fost două scenarii. Ne-am gândit ce facem dacă unul dintre noi este sub presiune să fie depășit de un Red Bull. Eu am fost în situația asta și a trebuit să reacționez, dar s-ar fi întâmplat la fel și dacă eu eram în situația lui Hamilton. A funcționat pentru Hamilton și, dacă pozițiile noastre erau inversate, s-ar fi întâmplat al fel și pentru mine", a declarat finlandezul.

În urma victoriei din Italia, Hamilton are un avans de 85 de puncte în fața lui Bottas cu numai 4 runde înainte de finalul sezonului.

Practic, Hamilton va deveni campion la finalul cursei din Turcia dacă va avea un avans de cel puțin 78 de puncte în fata coechipierului său, astfel că are nevoie doar de un loc doi, indiferent de ce performanță va obține Bottas.

Via Autosport

Comentarii (6)

  • Neutru
    Are dreptate. Dacă spunea și că-i lipsesc sponsorii(ca la toți piloții finlandezi) era perfect și clar de ce este pilot 2.Era puțin supărat la finalul cursei dar e mulțumit.
    9 3
  • bobita
    Bottas a fost in pole...
    2 2
  • Hai mă preșule, chiar așa ? De frica lui Verstappen ți-ai însușit strategia ideală pentru Hamilton ? Boah ...
    4 11
  • Leopold
    Felicitări lui Bottas pentru afirmaţia echilibrată pe care o face nicidecum în premieră, felicitări finlandezului pentru că o învăţat faptul că înainte să înveţi să cîştigi trebuie să înveţi să pierzi cu demnitate.
    Felicitări.
    11 0
  • Ce telenovela a ajuns F1...
    7 4
  • @Automarket - Va rugam sa corectati, Bottas a fost in pole position la Imola, iar Hamilton plecat de pe locul 2 a fost depasit de Verstappen la start.
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru