Formula 1 a revenit în Portugalia pentru prima oară după anul 1996, însă surprizele au fost departe de a-și face apariția, cel puțin în antrenamentele libere de vineri.
Mercedes a dominat încă o dată ambele sesiuni și, la fel cum s-a întâmplat în acest sezon în cele mai multe cazuri, Valtteri Bottas a fost cel mai rapid.
În prima sesiune, finlandezul a fost cronometrat cu 1:18.410 și l-a devansat cu peste trei zecimi de secundă pe coechipierul său, Lewis Hamilton.
Max Verstappen a ocupat locul trei la aproape opt zecimi de lider, în timp ce Ferrari a fost una dintre surprizele plăcute datorită locului patru ocupat de Charles Leclerc.
În a doua sesiune, Bottas și-a îmbunătățit timpul și a fost cronometrat cu 1:17.940, iar de data aceasta locul doi i-a revenit lui Verstappen, la aproape șase zecimi în spate.
Olandezul a fost protagonistul unui incident mai puțin obișnuit în antrenamente. Cu circa 30 de minute înainte de final, Verstappen l-a lăsat să treacă pe Lance Stroll, care era într-un tur rapid.
Ulterior, Verstappen și-a început propriul tur rapid și a încercat să treacă de Stroll pe linia de start-sosire, însă cei doi s-au acroșat în primul viraj, în contextul în care pilotul Racing Point nu l-a văzut venind pe rivalul său de la Red Bull.
McLaren a obținut locurile 3 și 5 prin Lando Norris și Carlos Sainz, iar între cei doi s-a intercalat Lerclerc. În schimb, Hamilton a terminat doar pe locul 8 într-o sesiune în care nu a fost mulțumit de echilibrul monopostului Mercedes pe circuit.
Calificările pentru Marele Premiu al Portugaliei vor avea loc sâmbătă la ora 16:00, în timp ce cursa este programată duminică la 15:10.
Portugalia - Rezultate Antrenamente 1:
Portugalia - Rezultate Antrenamente 2:
Departe de a fi un fan al familiei $-troll din F1, totusi nu pot sa nu ma revolt cand vad cum unii isi incordeaza aiurea muschii pe circuit, numai pentru ca nu suporta sa fie depasiti atunci cand incetinesc pentru a-si pregati urmatorul tur rapid. Sa mergi apoi sa "ii pui piedica" intentionat unui coleg de breasla care se grabea mai tare, aruncandu-l in decor (cu riscurile aferente) doar ca sa-i dai o lectie e de domeniul stupiditatii retrograde, specifice primatelor flamande.
Daca lucrurile se intamplau cumva invers, ar fi fost mare deranj prin paddock , lasandu-se cu paruiala zdravana, pe langa penalizari consistente date de oficialii "impartiali".
Asa, totul a trecut cu o nonsalanta dezarmanta, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.
Oare daca era Checo in locul coechipierului RP (Rozė Panther), s-ar fi terminat totul prin uitare? Eu zic ca nu. Zbura Maxutzul cu tot cu fulgi si pene de papagal la urmatoarea intalnire...
R: nu pentru că-ți suntem dușmani ție sau britanicului, ori că nu vrem să credem, ci voturile joacă rolul unui mesaj de genul "Mai dă-te în.... mamii tale cu Hamiltanul tău cu care ne tot freci la icre că o să câștige cursa și o să iasă campion!" Gestul tău ne lasă impresia că ești bolnav sau pupin...
DA! O să câștige și va ajunge campion, dar aș zice unul de carton puțin mai tare decât Vettel pentru că reușitele celor doi numai datorită mașinilor s-au datorat.