Marele Premiu al Statelor Unite a fost lipsit în mare parte de spectacol pe circuit și a fost animat de decizia lui Lewis Hamilton de a opta pentru o strategie diferită la boxe, care a încercat ceva diferit în speranța că va câștiga titlul printr-o victorie puțin probabilă la start.
Valtteri Bottas a plecat excelent din pole position și și-a păstrat prima poziție cucerită în calificări, în timp ce Sebastian Vettel și Max Verstappen au rulat în paralel până în primul viraj, acolo unde pilotul celor de la Red Bull a reușit să-l depășească pe german în lupta pentru locul doi.
În același timp, plecat doar de pe locul 5, Lewis Hamilton l-a depășit tot în primul viraj pe Charles Leclerc, iar în scurt timp a trecut și de Vettel și a urcat astfel până pe locul trei.
Vettel a fost depășit apoi ulterior și de Leclerc, Lando Norris și Daniel Ricciardo, astfel că monegascul a coborât până pe locul 7. În scurt timp, Vettel a abandonat în urma unei defecțiuni tehnice la suspensiile spate.
Pe parcursul primului stint, primii trei piloți s-au desprins de pluton, astfel că Leclerc a coborât la circa 16 secunde în spatele liderului Bottas.
Strategie diferită pentru Hamilton
Verstappen și Bottas au fost primii piloți care au intrat la boxe și amândoi au înlocuit pneurile medium cu cele hard, iar Leclerc a optat pentru o strategie similară, însă a pierdut timp din cauza unei probleme la cauciucul stânga-spate.
Hamilton a amânat schimbul și a fost ajuns din urmă de Bottas, care l-a depășit cu destulă dificultate, iar britanicul a intrat apoi la standuri și a optat tot pentru pneuri hard.
Practic, după prima serie de opriri la boxe, clasamentul din frunte a rămas neschimbat cu Bottas lider în fața lui Verstappen, Hamilton și Leclerc.A doua serie de opriri la boxe
Din cauza intrării târzii la boxe, Hamilton avea de recuperat 16 secunde în fața lui Verstappen, în timp ce Bottas avea un avans de circa 5 secunde față de olandez. În turul 35, Verstappen a intrat din nou la boxe pentru un set de cauciucuri medium și a revenit pe locul 3, la 15 secunde în spatele lui Hamilton. Olandezul a fost urmat imediat de Bottas, care a revenit pe locul doi la 10 secunde în spatele noului lider, Hamilton.
Hamilton a decis să mizeze pe o strategie cu o singură oprire la boxe și a rămas astfel pe circuit, însă rivalii s-au apropiat rapid datorită pneurilor medium mai rapide și mai proaspete.
Cu câteva tururi înainte de final, Bottas a reușit să-l depășească pe Hamilton pentru a-și recăpăta poziția de lider, după o tentativă inițială eșuată. În schimb, Verstappen nu a reușit să copieze manevra, în ciuda faptului că s-a apropiat la mai puțin de o secundă.
Cu două curse înainte de finalul sezonului, Hamilton a devenit pentru a șasea oară campion mondial în Formula 1.Leclerc a încheiat cursa pe locul 4 și a obținut un punct bonus pentru cel mai rapid tur în cursă, iar pilotul Scuderiei a fost urmat de Alexander Albon, Ricciardo și Norris. Ultimele puncte puse în joc au fost obținute de Carlos Sainz, Nico Hulkenberg și Daniil Kvyat.
PS: Sunt fan Ferrari, insa deciziile luate aiurea tot anul de catre echipa si strategiile lor de oprire la boxe, au fost penibile.
Cursa a fost interesanta, poate nu asa mult la varf unde totul era decis de ceva vreme, dar la mijlocul plutonului au fost o gramada de depasiri.
Nu-mi aduc aminte o cursa receenta in care Ferrari sa fie doar o umbra.
Sper ca la anul campionatul sa fie mai strans.
Bravo Bottas!
Bravo Ham!
6
Desi era de asteptat sa se intample acest lucru inca de cursa trecuta, este doar meritul lui ca pe deasupra isi mai si alege locul unde vrea sa se intample, deci cu atat mai mult felicitari.
Felicitari si pentru Ricci care a reusit sa transeze disputa cu cei de la McLaren, felicitari si ptr Albon care a luat plutonul la rand de vreo trei ori, dar felicitari si ptr Cico plecat de la boxe care si-a umilit coechipierul.
@kiro: de Kubica ce sa mai spun decat ca el se da cu bitza... dar mai are doar doua ture (Brasil si Abu Dabi) si apoi pleaca acasa.
6
Lewis Carl Davidson Hamilton rescrie istoria.Mi-a placut cand Vettel si Ricciardo au venit sa felicite regele pistei. Un gest foarte frumos din partea lor.Sper ca anul viitor o sa avem o lupta pentru suprematie intre Lewis, Max si Charles iar Carlos, Lando si Checo sa poate spera macar la podiumuri.Pana atunci: FELICITARI, LEWIS!!!!!!
Ce bine că stelele s-au aliniat, că altfel vai de Hami, nu făcea doi bani!
MB a aratat un adevarat blitzkrieg, stau si ma gandesc ce-o fi in capul acestui Binotto Pinochio la aceasta ora. Una peste alta bine ca se aproprie de final acest campionat al gumelor cu speranta ca din 2020 cei de la Ferrari vor fi mai atenti la setupurile de rahat pe care le-au facut in acest an!
Da, sunt dezamagit si nu pentru ca Ham a mai luat inca un titlu ci ptr faptul ca Ferrari au mai ratat un an favorabil lor prin incompetenta lor.
Pentru fanii, dobitocului: Nu mai injurati degeaba echipa. Oamenii chiar au facut o masina competitiva. Vedeti-va de gafele idolului cu titluri de mucava!
Bravo Lewis!!
Candva am facut un prognostic cu privier la clasamaentul final 2019. Se pare ca am dreptate, cel putin deocamdata.
O cursa frunmoasa, cu suspans pe alocuri.
Duel deschis intre Mercedes, fara ordine de echipe. Oricum nu mai conta.
Vettel a avut un prim ciontact cu Vertappen la start, apoi cu Leclerc. Parca si etapa trecuta Vettel I-a sters cauciucul usor. Sunt lucruri care nu se fac intre coechipieri.
Posibil suspensia lui Vettel sa fi cedat din aceste doua contacte, desi au fost mici. O alta cauza ar putea fi "calarirea" bordurilor. Iar o a treia cauza ar putea fi setting-ul aerodimanic cu o apasare prea mare.
Echipa ar trebui sa stie mai bine.
Albon a fost pilotul zilei si din punctul meu de vedere.
Ferrari au fost slabi si nu au putut mentine ritmul. Plus, Leclerc 7.7 sec. in pit.....
Depasirea lui Hamilton la Vettel in primul tur cred ca poate candida la titlul de depasirea anului.
Posibil sa vedem in 2020 o batalie in trei echipe (Mercedes, Ferrari si RBR). Sau intre Mercedes si RBR.
Dupa ce RBR a trimis o scrisoare catre FIA cerand lamuriri vizavi de seonzorul care masoara debitul de combustibil dupa cursa din Mexic, ritmul din calificari si mai ales din cursa al italienilor, a disparut ca prin minune, asa cum a aparut incepand cu cursa de la Spa.
Ca raspuns FIA a dat o directiva prin care se precizeaza ce echipele NU trebuie sa faca. Se speculeaza ca Ferrari a folosit un sistem care ocolea regulile, mai precis senzorul care masoara debitul de combustibil, o face la anumite intervale de timp, iar atunci totul parea ok, dar se pare ca intre acele intervale de timp ceva nu era tocmai in regula.
Ramane de vazut cum se va comporta Ferrari in ultimele doua curse: daca merg ca pana la cursa mexicana, atunci totul a fost doar o presupunere, dar daca merg ca ieri atunci zicala ce zice ca nu iese fum fara foc, se potriceste si in F1.
2016 - batut de Rosberg. Adica nu doar ca a fost batut, ca daca era batut de un pilot mare ca ALonso, mai intelegeam. Dar ROsberg, adica Rosberg, care a fost praf si pulbere in F1. Nu ca a fost vreun mare pilot...
Si Vettel era sa fie batut de Webber, dar RBR nu ii lasa liberi, asa ca a scapat Vitzelul. Cand RBR a lasat pilotii liberi, l-a batut Ricciardo pe unde il prindea.
Da, mari piloti si Hamilton, si Vettel.
Cand o sa se bata la titlu cu o masina mai slaba, atunci vor merita sa stea langa Schumacher, Prost, Senna sau Alonso. Hamilton e inexistent fara cea mai buna masina. Vettel pierde titlurile cu cea mai buna masina.
Revenind cu picioarele pe pământ, niciunul nu face o para chioară fara un monopost bun. Ce ține de pilot este constanța în evoluții, menținerea unui regim de cursă bun, anduranță psihică pe întreg sezonul și greșeli cat mai puține. Ce ține de echipă este să facă un monopost rapid și fiabil, alaturi de o strategie adecvată cursei. Ce au făcut ceilalți comparativ cu Hamilton?! Simplu: unii au avut mașini mai slabe/mai puțin fiabile, unii sunt fără experiență, alții s-au mai gândit să viziteze parapeți/borduri etc. Să negi prestațiile f bune a lui Hamilton care au adus rezultate înseamnă să fii un cal cu
Monopostul Mercedes si-a dovedit din nou superioritatea din acest sezon, e singura masina cu care poti opta pentru strategie cu mai putine sau mai multe opriri fata de concurenta si tot sa termini in frunte. Pacat de steagul galben din finalul cursei, poate am fi vazut un duel frumos intre Verstappen si Hamilton.
Ferrari iar au facut ce stiu ei mai bine, adica s-au sabotat tot weekendul. Au incercat un setup cu mai multa apasare aerodinamica care nu functionat in antranamente, iar apoi pentru calificari au incercat o combinatie netestata intre varianta din cursele precedente si "imbunatatirile" aduse pentru SUA. In calificari au fost cat de cat aproape de primul loc din cauza motorului, dar in cursa, cu un adaos de 100kg, subvirau groaznic si abia se putea tine Vettel de McLaren si Renault. Desi multa lume incaleca vibratoarele, doar monopostul Ferrari avea prea multa presiune pe suspensia spate incat a cedat, iar apoi Leclerc a fost informat sa le evite complet si a inceput sa piarda peste 1 sec pe tur.
Sper sa vedem mai mult spectacol in Brazilia, pentru ca in ultima etapa ne asteapta iar o procesiune.
Eu cred ca trebuie sa mai schimbi pastilele sau ai nevoie urgent de un control psihologic.
Bravo Mercedes, Bravo Hamilton!!!