BMW-Sauber vizează un nou pas înainte la Silverstone

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 02.07.2010
Kamui Kobayashi şi Pedro de la Rosa sunt încrezători că BMW-Sauber va înregistra noi progrese în Marele Premiu al Marii Britanii.

BMW-Sauber a impresionat în Marele Premiu al Europei prin Kamui Kobayashi, care a concurat preponderent pe locul trei înainte de a-i depăşi pe Fernando Alonso şi Sebastien Buemi în finalul cursei.

Rezultatul a fost cu atât mai surprinzător cu cât circuitul de la Valencia nu se potriveşte caracterisiticilor monopostului C29, însă echipa este încrezătoare că poate continua evoluţiile bune şi la Silverstone, în primul rând datorită virajelor de mare viteză.

"Am un sentiment plăcut în privinţa cursei de la Silverstone. Îmi place foarte mult acest circuit şi aşteptam cu nerăbdare să văd noile părţi. Virajele de mare viteză îl transformă într-un dintre circuitele mele preferate. De asemenea, acolo exista întotdeauna spectatori buni şi cred că vor fi entuziasmati că liderii campionatului sunt conaţionali de-ai lor", a declarat Kobayashi în cadrul unui preview al echipei sale.

Coechipierul său Pedro de la Rosa este la rândul său încrezător că noua configuraţie Arena a circuitului de la Silverstone va aduce rezultate bune pentru monopostul C29.

"Mergem cu toţii spre un nou Silverstone şi trebuie să fim cu mintea deschisă.

Schimbările circuitului arată foarte bine şi mă aştept ca şi caracterul său dominat de viraje medii şi rapide să rămână neschimbat. Acest lucru ar trebui să se potrivească mai mult maşinii noastre decât Valencia şi aştept cu nerăbdare Marele Premiu al Marii Britanii", a precizat veteranul spaniol.

Via | BMW-Sauber

Comentarii (2)

  • Koba
    Atata caz ca la depasit pe Alonso. Poti sa fii zeu daca ai o masina mai slaba la momentul respectiv te poate depasi oricine cu o masina mai buna. Si acum eu unul ii urez multa bafta in continuare lui Koba dar se cam exagereaza acum cu ce a facut la precedenta cursa.

    A avut bafta ca l-a avut pe Button in spate care nu l-a atacat, si s-a multumit sa mearga in trena lui, si astfel i-a incetinit pe toti. Daca nimerea pe oricare altul nu cred ca mai avea acum atatea comentarii.

    A mea parere!
    6 5
  • baronul_albastru
    Ai dreptate, Button asa merge de obicei, daca nu e in pole nu ataca.Rareori l-am vazut pe Button batantu-se pe pista!
    6 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru