Bianchi ar putea deveni pilot de teste la Force India în 2012

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 03.10.2011
Ferrari intenţionează să-l plaseze pe Jules Bianchi la Force India în calitate de pilot de rezervă, potrivit presei germane.

Force India este una dintre puţinele echipe care va aştepta finalul sezonului pentru a anunţa linia completă de piloţi cu care va aborda sezonul 2012, principalul motiv fiind potenţiala plecare a lui Adrian Sutil la Williams.

Totuşi, publicaţia germană AutoBild susţine că un alt motiv pentru care patronul Vijay Mallya amână o decizie este posibila aducere a Jules Biachi în calitate de pilot de rezervă. Francezul în vârstă de 20 de ani a concurat în ultimii ani în GP2 şi face parte din Academia de Piloţi a Scuderiei Ferrari, fiind văzut că unul dintre cei doi posibili înlocuitori ai lui Felipe Massa pentru 2013, alături de Sergio Perez de la Sauber.

Astfel, Ferrari ar putea încerca să-l plaseze pe Bianchi la o echipă din mijlocul plutonului pentru a căpăta experienţă la volanul unui monopost de Formula 1 în sesiunile de antrenamente libere de vineri, strategie adoptată frecvent de Red Bull Racing. În acest fel, Ferrari ar putea verifica într-un mod obiectiv calităţile francezului pentru a lua decizia potrivită în perspectiva sezonului 2013.

Postul de pilot de rezervă al echipei Force India ar putea deveni vacant în cazul plecării lui Sutil, care ar avea ca efect promovarea lui Nico Hulkenberg ca titular.

Via | GMM

Comentarii (1)

  • ..."echipă din mijlocul plutonului"...
    Force India este una dintre puţinele care au reusit progrese constant semnificative in actualul sezon; vor fi capabili-se pare-de rezultate nebanuite. Bravo lor; altii cu pretentii, pierd la greu teren!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru