Barrichello admite că ar putea pleca de la Williams

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 05.08.2011
Rubens Barrichello a dezvăluit că este posibil să plece de la Williams din cauza modului deficitar în care este gestionată echipa.

Rubens Barrichello era creditat cu mari şanse să rămână alături de Williams şi în sezonul 2012, însă în unele săptămâni negocierile dintre cele două părţi pentru prelungirea contractului au intrat în impas.

Chiar dacă a insistat că nu intenţionează să se retragă din Formula 1, brazilianul este circumsepct în privinţa şanselor de a rămâne la Williams din cauza modului haotic în care echipa dezvoltă monopostul.

"Este o situaţie incredibilă. Nu ştiu dacă voi continua anul viitor în aceste condiţii. În ultimele luni am adus prea multe componente aerodinamice, nu le-am putut testa complet şi sincer să fiu nu putem utiliza cursele pe post de teste. Sunt multe confuzii, iar echipa este înconjurată de incertitudini", a declarat el pentru publicaţia italiană Corriere dello Sport.

Situaţia actuală a fost generată de debutul modest de sezon al echipei, Williams încercând să realizeze progrese printr-o serie de update-uri succesive care nu au adus însă efectul scontat.

Echipa a obţinut doar patru puncte în 11 curse şi ocupă locul 9 în clasamentul constructorilor. Situaţia dificilă este amplificată şi de schimbările care vor avea loc în structura de conducere în 2012, atunci când Mike Coughlan va prelua funcţia de şef al departamentului de design.

Declaraţiile lui Barrichello cu privire la viitorul său vin în contextul în care presa germană speculează că Adrian Sutil şi Nico Hulkenberg sunt în atenţia celor de la Williams pentru un post de pilot titular în 2012 alături de Pastor Maldonado.

Via | GMM

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru