Circuitul stradal de la Valencia a găzduit Marele Premiu al Europei începând din sezonul 2008, însă ediţia din acest an a fost anulată în urma unui acord cu circuitul de la Barcelona pentru găzdui alternativ Marele Premiu al Spaniei.
La sfârşitul anului trecut, reprezentanţii circuitului de la Barcelona au anunţat însă că vor să respecte contractul cu Bernie Ecclestone care expiră în 2016 şi să renunţe astfel la planurile de alternanţă.
Ulterior, cei din Valencia au afirmat că vor în continuare să revină în calendarul Formulei 1 anul viitor, însă speranţele acestora par risipite. Artur Mas, preşedintele Cataluniei, susţine că Barcelona este capabilă să respecte contractul cu Ecclestone şi nu are niciun motiv să împartă cursa cu Valencia.
"Suntem capabili să ducem la îndeplinire contractul pe care l-am semnat. De acum peste un an de zile, când am vorbit despre o alternanţă, am muncit foarte mult pentru a fi capabili să facem faţă provocării de a organiza cursa în fiecare an", a declarat el pentru publicaţia El Mundo Deportivo.Este foarte posibil ca situaţia să fie definitivata cu ocazia Marelui Premiu al Spaniei din 12 mai.
Via Motorsport
Comentarii (0)