Bahrain a confirmat la sfârşitul acestei săptămâni că va pune în aplicare planurile de a găzdui Marele Premiu de Formula 1 din sezonul 2014 pe timp de noapte.
Organizatorii şi-au anunţat intenţiile în acest sens încă din luna septembrie şi au obţinut chiar amânarea etapei cu câteva săptămâni, aceasta urmând să aibă loc în 6 aprilie ca a treia cursă a sezonului. Cel mai probabil, cursa va începe la ora locală 18:00, aceeaşi ca şi în România, potrivit planurilor iniţiale, însă cifrele exacte urmează să fie stabilite ulterior.
Sistemul de nocturnă al circuitului Sakhir a fost deja amenajat şi este testat în premieră în acest weekend cu ocazia ultimei etape din cadrul Campionatului Mondial de Anduranţă.
Bahrain a decis să găzduiască cursa în nocturnă pentru a sărbători cu fast 10 de ani de prezenţă în Formula 1, în ciuda numeroaselor probleme pe care le-a avut în trecut. Ediţia din 2011 a fost anulată în ultimul moment din cauza unor manifestaţii de amploare în ţară, iar cea din 2012 a vut loc în mijlocul unor numeroase controverse legate de proteste.
Până în acest an, Singapore a fost singura etapă desfăşurată în nocturnă din calendarul competiţional, în timp ce Abu Dhabi găzduieşte o cursă care începe pe timp de zi şi se termină pe timp de noapte.
Via BBC Sport
Daca nu atrage fani, atunci ce rost are sa duci Formula 1 acolo unde nu sunt fani ai acestui sport? Cu siguranta in Franta tribunele ar fi pline, dar francezii n-au o etapa. Cursa din Bahrain e doar un moft al miliardarilor, la fel ca si cea din Monaco sau Abu Dhabi.