Avancronică: Mihai Marinescu începe o nouă aventură în Formula 2
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Mihai Marinescu şi-a asigurat în extremis participarea la prima cursă de Formula 2 a sezonului 2011, anunţul oficial fiind făcut cu mai puţin de o săptămână înainte de începerea etapei inaugurale de la Silverstone.
Chiar dacă prezenţa sa la următoarele curse este incertă, braşoveanul în vârstă de 22 de ani debordează de optimism în privinţa rezultatului pe care îl poate obţine pe circuitul de la Silverstone, unul dintre preferatele sale. De altfel, el a impresionat în testele desfăşurate aici la finalul lunii martie, când a terminat pe locul trei în clasamentul general şi a stabilit cel mai bun timp într-una dintre cele patru manşe ale zilei.
"Aşteptările sunt mari din două motive: testele au fost foarte bune, iar pregătirea pe care am făcut-o în această iarnă a fost net superioară pregătirilor făcute până acum. Silverstone este pe placul meu, sunt foarte sigur pe mine. Trebuie să păstrez o pantă ascendentă pe durata weekendului ca să pot încheia în frunte", a declarat el pentru Automarket.ro. În cazul în care va concura pe tot parcursul sezonului, Marinescu speră să ocupe unul dintre primele trei locuri în clasamentul general, performantă ce i-ar permite să primească licenţa de pilot de Formula 1.
În cazul în care ar reuşi să câştige titlul, el ar beneficia de un test de Formula 1 cu britanicii de la Williams.
"Anul trecut a fost foarte bun şi această experienţă mă va ajuta de data aceasta. Testele de la Silverstone au decurs bine şi mă simt încrezător pe circuit, aşa că am o bună oportunitate pentru podium. În campionat vreau să termin în primii trei, dar ochii mei sunt spre testul cu Williams", a precizat el pentru site-ul oficial al Formulei 2.Marinescu va fi ajutat în acest sezon şi de regulamentul tehnic, care a rămas în mare măsură similar cu cel din sezonul precedent.
"Nu sunt schimbări mari anul acesta în campionat. Ca şi până acum, fiecare pilot are un mecanic care va fi cu el tot anul, iar inginerii se vor schimba de la etapă la etapă şi vor avea în grija câte trei piloţi (grila este împărţită în grupe de câte trei piloţi care formează un fel de miniechipa J). Maşina are câteva îmbunătăţiri technice fata de anul trecut, acum pe overboost ea va produce 500 CP, fata de 480 CP. Iar celelalte mici detalii, au mai îmbunătăţit-o cu o jumătate de secundă", a mai precizat el pentru Automarket.ro.
Marinescu a concurat în Formula 2 pe tot parcursul sezonului precedent şi a terminat pe locul 11 în clasamentul general cu 68 de puncte. El a terminat în primii opt ambele curse de la Silverstone, înainte de a obţine locurile trei şi cinci în cele două manşe de calificări de la Monza, care au rămas şi cele mai bune rezultate ale sale în Formula 1.
Ulterior, el a terminat în puncte ambele curse de la Zolder, a ocupat locul patru la Portimao, locul şase la Brands Hatch şi locul şase la Oschersleben şi Valencia.Începând din acest sezon, drepturile TV pentru cursele de Formula 2 au fost preluate de postul de televiziune MotorsTV şi nu vor mai fi transmise pe Eurosport. În România, cele două curse vor putea fi urmărite pe internet pe site-ul oficial al Formulei 2 (cu comentariu în limba engleză) sau pe site-ul www.sport.ro (cu comentariu în limba romană).
Iată programul complet al etapei de la Silverstone din Formula 2:
Eveniment | Ziua | Ora |
Antrenamente 1 |
vineri, 15 aprilie |
13:50 - 14:35 |
Antrenamente 2 |
vineri, 15 aprilie | 16:55 - 17:40 |
Calificari 1 |
sambata, 16 aprilie |
12:10 - 12:40 |
Cursa 1 |
sambata, 16 aprilie | 16:00 - 16:40 |
Calificari 2 | duminica, 17 aprilie |
11:30 - 12:00 |
Cursa 2 |
duminica, 17 aprilie | 16:40 - 17:20 |
http://www.sport.ro/formula-1/cel-mai-scurt-drum-spre-glorie-cum-poate-ajunge-un-roman-la-o-echipa-de-top-din-f1.html
In al doilea rand mad79, cred k vor fi live text.. Voi cauta chiar acum ceva pe net in legatura cu Motors TV. Sa vad daca putem urmari si vdeo..
http://www.formulatwo.com/2011-championship/2011-tv-coverage.aspx