Avancronica Marelui Premiu de Formula 1 din Singapore: Red Bull este favorită într-o cursă în care Mercedes va avea probleme din cauza căldurii

de Daniel Popescu
Joi, 19.09.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Red Bull Racing este favorită să repete victoria din Ungaria și în Singapore, mai ales că Ferrari nu are performanțe pe circuite lente, în timp ce Mercedes are probleme atnci când temperaturile sunt ridicate.

Formula 1 ajunge la sfârșitul acestei săptămâni pe circuitul din Singapore după două victorii consecutive obținute de Charles Leclerc pentru Ferrari în Belgia și Italia.

Cu toate acestea, șansele ca Scuderia să repete performanțele din ultimele două curse sunt minime, ca urmare a numeroaselor schimbări cu care se confruntă în acest weekend.

În primul rând, Singapore este unul dintre cele mai lente circuite din calendarul competițional, iar echipa care s-a evidențiat cel mai bine pe astfel de piste este Red Bull Racing. Victoria obținută de Max Verstappen pe circuitul de la Hungaroring reprezintă un argument suplimentar în această direcție.

În schimb, Ferrari nu este la fel de competitivă pe circuitele lente, care necesită o forță de apăsare aerodinamică ridicată, așa cum au admis inclusiv oficialii echipei.

"Știm că următoarele curse vor fi mult mai dificile. Nu va fi ușor, în special în Singapore. Cred că va fi o surpriză frumoasă dacă ne vom descurca mai bine decât ne așteptăm.

Dar ne așteptăm să ne chinuim acolo", afirmă Leclerc.

Nici Mercedes nu are șanse foarte mari să-și treacă în cont o victorie în Singapore, în ciuda dominației din acest sezon. Pentru echipa germana principală provocare va fi reprezentată de vremea caniculară, care în trecut a limitat puternic performantele echipei, în special în Marele Premiu al Austriei. Cu toate acestea, directorul de motorsport Toto Wolff consideră că Mercedes și Red Bull sunt în princiu pe aceeași lungime de undă în privința performanțelor.

"Pe hârtie ar trebui să fim puternici în Singapore, așa cum ar trebui să fie și Red Bull. Vom vedea dacă îi demolăm cu adevărat acolo", a explicat el.

Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul sezonului, echipele își definitivează liniile de piloți pentru anul viitor. Cel mai recent exemplu este Haas, care a anunțat joi că îi va păstra pe Romain Grosjean și Kevin Magnussen și în sezonul 2020.

Unul dintre locurile de la Haas era vizat și de Nico Hulkenberg, care va părăsi Renault la finalul anului.

Germanul are însă ca opțiuni Red Bull Racing, dacă echipa va renunța la Alexander Albon, sau Alfa Romeo, dacă italienii renunță la Antonio Giovinazzi.

Între timp, Robert Kubica a anunțat că va părăsi Formula 1 la sfârșitul acestui sezon. Deși se vehiculează că încearcă să găsească o altă echipă, este greu de crezut că polonezul va reuși să convingă după ce a obținut un singur punct pentru Williams în acest sezon. 

Marele Premiu din Singapore la TV:

Eveniment Ziua Ora Transmisiuni TV Internet
Antrenamente 1 vineri, 20 septembrie 11:30 - F1 TV Pro
Antrenamente 2 vineri, 20 septembrie 15:30 - F1 TV Pro
Antrenamente 3 sambata, 21 septembrie 13:00 - F1 TV Pro
Calificari sambata, 21 septembrie 16:00 Digi Sport, Telekom Sport F1 TV Pro
Cursa duminica, 22 septembrie 15:10 Digi Sport, Telekom Sport F1 TV Pro

Comentarii (10)

  • Probabil autorul nu a urmarit ultimele 3 tururi din MP al Ungariei, unde Mercedes a obtinut victoria
    14 0
  • Costel
    iremisibila declaratia lui leclerc , anvergura profesionala musai redusa a monegascului compusa din cca 30 gp bifate in 2018 si 2019 dintre care ce-i drept fac parte si doua victorii , irefutabil circumstantiale , prima oferita de altruismul exacerbat al lui sebastian iar cea de-a doua de "miopia" FIA nu-i ofera acestuia sub nicio forma dreptul sa foloseasca pluralul in proiectia sa asupra cursei de duminica , coechipierul sau vettel fiind "doar" cvadruplu invingator pe atat de exigentul traseu asiatic si fiind totodata in posesia acelor calitati care sa-i faciliteze diminuarea considerabila daca nu chiar eliminarea eventualelor carente privind compatibilitatea dintre sf90 si traseul din singapore , tocmai de aceea pertinenta privind o posibila perspectiva asupra gp-ului o astept si eu sa fie oferita opiniei publice de catre binotto si/sau vettel , singurii care detin in cadrul scuderiei amplitudinea profesionala adecvata
    6 5
  • Alex@Paul
    da...:)))i-a ramas in cap victoria de pe Redbull Ring
    8 0
  • Daca Ferrari va prinde podiumul, doar prin Vettel o va face.
    8 3
  • @ Paul
    Atat de mult conteaza gumele in ziua de azi, daca temperatura asfaltului scade in ultimile tururi s-a dus cu setariile unui monopost.
    Am mai zis si o mai repet cu riscul de a-mi lua dislike aici, in urma cu 10-15 ani asa ceva nu era in acest sport, s-a ajuns sa fie un campionat al gumelor.
    6 1
  • Probabil ca nici tu nu ai vazut pe ce gume terminate era Verstappen si pe ce gume noi era Hamilton. Greseala de strategie, recunoscuta pana si de Horner, daca-l bagau pe Max la schimb imediat dupa Hamilton, mai prindea ala porumbei, grauri, sau ce mai vrei tu, numai primul loc nu ! Hai sa mai fim si obiectivi, nu numai sa picam in admiratie din orice ...
    1 3
  • @Costel
    Nea Costele, da' romaneste nu mai vorbesti ? Ori esti tizul lui Cornel Dinu ? Ca numai ala sta toata ziua in gura cu "incontestabil", "indubitabil", irefutabil" samd ...
    4 0
  • Costel
    @@Costel

    cine-i oare " temeraru' " care-mi terfeleste lexicu' ? fiindca is dispus sa-l cunosc pentru o conversatie lamuritoare iar pana atunci il invit sa ia la cunostinta rezultatele din FP1 care-mi confirma afirmatiile de ieri la adresa lui leclerc , un modest loc 19 la aproape 4 secunde de primul loc ocupat vremelnic de acneea olandeza iar sebastian vettel ,hulitul de serviciu al "emeritilor" de pe AM , pe locul 2 la o banala zecime de secunda de batav
    2 2
  • @Costel
    Asa-i Nea Costele, imi fac mea culpa, netalentatul ala de Leclerc a terminat, cu o masina perfecta, dar absolut perfecta, la 4sec in urma lui Vettel ! Rusine sa-i fie ! Vettel for president !
    2 2
  • Clar, Verstappen este pe terenul lui aici, ceva sanse are si Vettel iar de Hamilton ce sa mai zici, in loc de coada lui afro nimic nou, cu acelasi monopost perfect in aceste viraje, numai are nevoie de sintagma " more power...".
    Probabil ca va fi o lupta in 4, daca il punem la socoteala si pe secundul Bottas.
    In rest fortza Ferarri orice ar fi!
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru