Avancronica Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 14.04.2011
Sebastian Vettel este principalul favorit la victorie la Shanghai, însă eventualele probleme la sistemul KERS ar putea ajuta McLaren şi Ferrari să oprească dominaţia Red Bull.

Red Bull a dominat autoritar începutul sezonului 2011 prin cele două victorii obţinute de Sebastian Vettel în Australia şi Malaezia, însă în cadrul echipei există cel puţin o persoană nemulţumită: Mark Webber are nevoie rapid de un rezultat pozitiv pentru a reprezenta o ameninţare pentru coechipierul său.

Singurul punct slab al echipei rămâne sistemul KERS, însă austriecii vor miza pe avantajele acestuia şi în Marele Premiu al Chinei. Dacă echipa va avea din nou probleme cu această tehnologie, McLaren şi Ferrari ar putea profita de situaţie pentru a obţine prima victorie, mai ales că ambele echipe pregătesc update-uri pentru această cursă, însă un cuvânt greu de spus ar putea avea şi Renault, care a terminat pe podium în ambele curse de până acum.

 

NOUTĂŢI TEHNICE

McLaren va introduce o nouă podea şi un nou sistem de evacuare în China în încercarea de a micşora şi mai mult diferenţa comparativ cu Red Bull. La rândul lor, cei de la Williams vor încerca un nou sistem de evacuare, în timp ce Ferrari va aduce o serie de noutăţi de natură aerodinamică. Se anticipează ca Lotus va îmbunătăţi de asemenea monopostul, la fel ca şi cei de la Hispania Racing, aflaţi în urmărirea rivalilor de la Virgin Racing.

 

CIRCUITUL DE LA SHANGHAI

Circuitul din China beneficiază de cea mai lungă linie dreaptă din calendar, de 1170 de metri, ceea ce reprezintă peste 21% din distanţa totală a unui tur de pistă. O altă linie dreaptă lungă este cea de start-sosire, motiv pentru care sistemul KERs va juca şi aici un rol important. Cu toate acestea, şansele de depăşire sunt destul de limitate, mai ales că primul viraj este abordat în treaptă a şaptea de viteze cu acceleraţia la maxim, înainte de o serie de viraje lente. Circuitul beneficiază de şapte viraje de dreapta şi şapte viraje de stânga şi necesită niveluri mici spre medii ale forţei de apăsare aerodinamice.

Iată principalele caracteristici ale circuitului de la Shanghai:

 

 

Caracteristici tehnice ale circuitului de la Shanghai:

 Lungime tur
 5.451 km
 Numar tururi
 56
 Distanta totala
 305.066 km
 Viteza maxima
 320 km/h
 Viteza medie
 190 km/h
 Nivel maxim forta g
 3.5 g
 Forta de apasare aerodinamica
 medie-ridicata
 Uzura franelor
 medie
 Acceleratie la maxim
 55% din tur
 Apasarea pedealei de frana
 14% din tur


STRATEGIILE PENTRU PNEURI

Pirelli va furniza pneurile soft şi hard şi în Marele Premiu al Chinei, la fel ca în primele două etape ale sezonului. Spre desobire de Malaezia, temperaturile din China vor fi semnificativ mai reduse, motiv pentru care degradarea pneurilor va fi mai lentă, astfel că strategiile adoptate pentru schimbarea cauciucurilor nu vor avea o influenţă la fel de mare.

Pirelli a evitat să facă pronosticuri privind numărul de intrări la boxe, însă cel mai probabil piloţii vor opta pentru două sau cel mult trei schimburi de cauciucuri, după ce la Sepang regulă generală a fost de trei pitstopuri.

 

REGULAMENTUL ARIPII SPATE AJUSTABILE

Pe circuitul de la Shanghai, aripa spate va putea fi ajustată în cursa pe ultimii 902 metri ai liniei drepte de 1170 de metri dintre virajele 13 şi 14. Zona de detectare a diferenţei de cel mult o secundă între doi piloţi a fost stabilită imediat după intrarea în virajul 12.

Iată poziţionarea exactă a zonei în care va fi detectată diferenţa dintre piloţi (marcată cu 'DRS detection') şi punctul din care aripa spate ajustabila poate fi activată (marcată cu 'DRS activation'):

 

INFORMAŢII METEO

Marele Premiu al Maleziei a fost ocolit de ploaie, însă lucrurile s-ar putea schimba în weekendul din China. Primele informaţii indică apariţia unor averse pe parcursul zilei de vineri, dar şi pe parcursul zilei de sâmbătă, motiv pentru care Pirelli ar putea fi la numai câteva ore distanţă de evaluarea pneurilor intermediare şi de ploaie.

Totuşi, cursa de duminică va avea loc cel mai probabil pe un circuit uscat, chiar dacă ploile se vor abate din nou asupra circuitului în noaptea de sâmbătă spre duminică. Temperaturile maxime vor varia de la 25 de grade vineri şi 17 grade sâmbăta, până spre 21 de grade în ziua cursei, motiv pentru care comportamentul pneurilor Pirelli ar putea fi diferit în cele trei zile de competiţie.

 

PILOŢI DE REZERVĂ CARE VOR PARTICIPA LA ANTRENAMENTE

Patru piloţi de rezervă vor participa la prima sesiune de antrenamente libere din China, astfel: Nico Hulkenberg îl va înlocui pe Adrian Sutil la Force India, Daniel Ricciardo va concura în locul lui Jaime Alguersuari la Toro Rosso, iar Davide Valsecchi şi Luiz Razia îi vor înlocui pe Jarno Trulli şi Heikki Kovalainen la Lotus.

 

REZULTATE ÎN ULTIMII CINCI ANI

Prima ediţie a Marelui Premiu al Chinei a avut loc în 2004, însă niciun pilot nu a reuşit să se impună de două ori pe circuitul de la Shanghai:

 Sezon  Castigator
 2010  Jenson Button (McLaren)
 2009  Sebastian Vettel (Red Bull)
 2008  Lewis Hamilton (McLaren)
 2007  Kimi Raikkonen (Ferrari)
 2006  Michael Schumacher (Ferrari)

 

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL CHINEI

  • Vettel a câştigat ultimele patru curse de Formula 1 şi urmăreşte recordul de nouă victorii consecutive stabilit de Alberto Ascari în 1952-1953;
  • doar patru dintre cele şapte curse desfăşurate până acum în China au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position; Jenson Button, Rubens Barrichello, Fernando Alonso şi Mark Webber sunt singurii piloţi care au terminat de fiecare dată cursa de la Shanghai;
  • Shanghai este circuitul pe care Red Bull a obţinut prima victorie din istorie. Se întâmpla în sezonul 2009 cu Sebastian Vettel.

 

PROGRAM

Marele Premiu al Chinei se va desfăşura după următorul program, conform fusului orar al României:

 Eveniment  Ziua  Ora  Transmisii TV
 Antrenamente 1
 vineri, 15 aprilie
 05:00  DigiSport
 Antrenamente 2
 vineri, 15 aprilie  09:00  DigiSport
 Antrenamente 3
 sambata, 16 aprilie
 06:00  DigiSport
 Calificari  sambata, 16 aprilie  09:00  DigiSport
 Cursa  duminica, 17 aprilie
 10:00  DigiSport

 

Comentarii (2)

  • camil_1
    LOTO
    Iar jucam la Loto duminica, de la ora 10!
    8 1
  • UPC
    ar trebui sa boicotam acest operator de cablu care considera ca"din motive incompatibile cu statutul sau nu poate avea in grila sa de programe anumite posturi"
    7 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru