Avancronica Marelui Premiu al Ungariei: Vettel caută revanșa după dezamăgirea din Germania

de Daniel Popescu
Joi, 26.07.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sebastian Vettel are nevoie de o victorie la Hungaroring pentru a reveni în lupta pentru titlu cu Lewis Hamilton, însă circuitul maghiar se potrivește ca o manușă pentru monopostul Red Bull.

Lewis Hamilton are un avans de 17 puncte în clasamentul general după victoria neașteptată din Marele Premiu al Germaniei, ca urmare a abandonului suferit de Sebastian Vettel în urma unei greșeli de pilotaj.

Vettel știe că o nouă victorie a lui Hamilton în Marele Premiu al Ungariei de la sfârșitul acestei săptămâni îl va transforma pe britanic în principalul favorit la titlul mondial, astfel că își propune o revanșă.

Pe de altă parte, germanul este conștient că Hungaroring nu este locul potrivit pentru o astfel de revanșă, în contextul în care circuitul lent favorizează în mod tradițional monopostul Red Bull. "Probabil că cei de la Red Bull vor fi favoriți în Ungaria", sunt cuvintele lui Vettel de la finalul cursei de la Hockenheim.

Hamilton are gânduri asemănătoare, însă vede și partea plină a paharului: șansele celor de la Ferrari la o nouă victorie sunt mai mici. "În mod obișnuit nu este cel mai bun circuit pentru noi. Nu este un circuit pentru puterea motoarelor și sper ca avantajul de putere pe care îl are Ferrari nu se le servească prea mult acolo.

Poate putem avea o luptă decentă cu ei", a precizat el.

Circuitul de la Hungaroring

Hungaroring are o linie dreaptă de numai 800 de metri, iar aceasta este urmată de o succesiune rapidă de vitaje pe aproape toată lungimea. Din acest motiv, Hungaroring este unul dintre cele mai lente circuite din calendarul competițional, astfel că puterea motoarelor este mai puțin importantă.

În schimb, șasiul joacă un rol esențial, acesta fiind motivul pentru care Red Bull este considerată favorită. Una dintre puținele șanse de depășire este în primul viraj, cu condiția unei ieșiri corespunzătoare din virajul 15.

La fel ca în cursa precedentă din Germania, piloții vor avea la dispoziție pneuri de compoziție ultrasoft, soft și medium, însă este puțin probabil ca strategiile să fie diversificate. Ca de obicei, piloții vor avea parte de o vreme călduroasă, cu circa 30 de grade Celsius în fiecare dintre cele 3 zile de concurs, însă vineri sunt șanse ridicate pentru câteva furtuni.

Marele Premiu al Ungariei la TV:

Eveniment Ziua Ora Transmisiuni TV Internet
Antrenamente 1 vineri, 27 iulie 12:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Antrenamente 2 vineri, 27 iulie 16:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Antrenamente 3 sambata, 28 iulie
13:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Calificari sambata, 28 iulie 16:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Cursa duminica, 29 iulie
16:10 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV

Comentarii (8)

  • Va da tot ce poate, restul depinde de masina.
    6 3
  • Laurentiu 29
    nu e chiar asa....in germania masina a dat totul, restul a depins ce el !!!!
    6 0
  • ... si de strategia pneurilor.
    1 1
  • Vrem spectacol ca in 2014 (ultimele tururi, cel putin).
    1 1
  • daca ar merge si digi online.....nu toti sunt acasa la tv.
    2 0
  • Eu am vizionat fara probleme.
    http://www.digisport.ro/live/digisport-1
    FP2 incepe la ora 16.
    1 2
  • @Radu: http://www.digisport.ro/live/digisport-1, merge doar daca esti pe un IP RDS. Asta http://www.digi-online.ro/tv/, merge doar daca ai cont. Probabil n-ai inteles diferenta, intre ce a zis 123 si ce vezi tu.
    5 0
  • Teoretic este un circuit care avantajeaza Ferrari si RB.
    Practic, Vettel trebuie sa isi tina monopostul pe asfalt.
    7 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru