Formula 1 se apropie cu pași mari de pauza de vară din luna august, însă până atunci piloții vor mai face două vizite: Hockenheim și Hungaroring.
Marele Premiu al Germaniei de la sfârșitul acestei săptămâni are o semnificație aparte, mai ales că Meredes este sponsorul principal al acestei etape, iar constructorul va concura practic în fața propriilor suporteri. Circuitul de la Hockenheim nu are însă contract și pentru sezoanele următoare, astfel că aceasta ar putea fi ultima cursa de Formula 1 desfășurată în cea mai mare economie a Europei.
Teoretic, pe baza rezultatelor din prima parte a campionatului, Mercedes este principala favorită la victorie, mai ales că Lewis Hamilton și-a adjudecat patru victorii în Germania, dintre care trei chiar la Hockenheim.
"Previziunle meteo indică temperaturi înalte, care au fost foarte provocatoare pentru noi în Austria, așa că trebuie să rămânem vigilenți", a declarat Toto Wolff, directorul de motorsport al Mercedes.
În Germania și alte state central-europene temperaturile maxime au ajuns chiar și la 40 de grade, însă prognoza meteo arată că temperaturile vor scădea brusc în weekend: sâmbătă vor fi maxim 30 de grade, iar duminică maxim 24 de grade, cu circa 60% șanse de ploaie.
O eventuală cursă pe ploaie ar fi însă inclusiv în beneficiul celor de la Red Bull și Ferrari, care ar putea avea astfel oportunitatea de a obține o victorie altfel puțin anticipată.
Vettel speră să-și răscumpere greșeala de anul trecut, când a plecat din pole position și a ratat victoria din cauza unei erori personale."Trebuie să ne răscumpărăm greșeala pentru anul trecut, în special eu. Astfel cu nerăbdare să concurez la Hockenheim, atmosfera este fenomenală, iar publicul este grozav", a declarat el.
Mattia Binotto, șeful Scuderiei Ferrari, admite însă că Red Bull a înregistrat progrese semnificative în ultima perioadă și poate reprezenta de asemenea un adversar de temut.
"Cu siguranță și-au îmbunătățit rezultatele în ultimele două curse. Au câștigat în Austria și au fost foarte competitivi la Silverstone. Cred că monoposturile noastre sunt foarte apropiate și că ultimele două curse demonstrează asta. Sunt a doua echipă a Formulei 1? Suntem noi a doua echipă? Suntem foarte apropiați", a declarat el.
De altfel, inclusiv Max Verstappen și-a exprimat speranța că poate înregistra noi progrese care să îl propulseze spre a doua victorie din acest sezon. "Suntem într-o formă bună și putem îmbunătăți performanțele în fiecare cursă, așa că abia aștept să mă urc din nou la volan", a precizat olandezul.
Marele Premiu al Germaniei la TV:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 26 iulie | 12:00 | - | F1 TV Pro |
Antrenamente 2 | vineri, 26 iulie | 16:00 | - | F1 TV Pro |
Antrenamente 3 | sambata, 27 iulie | 13:00 | - | F1 TV Pro |
Calificari | sambata, 27 iulie | 16:00 | Digi Sport, Telekom Sport | F1 TV Pro |
Cursa | duminica, 28 iulie | 16:10 | Digi Sport, Telekom Sport | F1 TV Pro |
Comentarii (3)