După tripla prilejuită de cursele din Franța, Austria și Marea Britanie, Formula 1 revine în acțiune cu Marele Premiu al Germaniei, pe circuitul de la Hockenheim.
Aceasta ar putea fi ultima ediție a Marelui Premiu al Germaniei, în contextul în care nici Hockenheim, nici Nurburgring nu au contracte pentru sezoanele următoare.
Ferrari este echipa care a reușit să obțină rezultate mai bune în ultimele curse și a devenit lider în clasamentul constructorilor, în timp ce Sebastian Vettel conduce clasamentul general al piloților cu un avans de 8 puncte în fața lui Lewis Hamilton.
Cei doi piloți speră să obțină victoria la sfârșitul acestei săptămâni pe un circuit unde șansele de depășire sunt destul de ridicate și vor fi influențate și de cele trei zone de depășire DRS. În plus, Hamilton are un ascendent moral după ce și-a prelungit joi contractul cu Mercedes pentru încă două sezoane. Piloții vor avea la dispoziție pneuri de compoziție supersoft, soft și medium.
De asemenea, vremea este în general imprevizibila pe circuitul german, iar meteorologii anticipează ploi răzlețe la finalul calificărilor de sâmbătă.
În schimb, pentru duminică, se anunță un vânt puternic și 28 de grade, cu șanse reduse de precipitații.Marele Premiu al Germaniei la TV:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 20 iulie | 12:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Antrenamente 2 | vineri, 20 iulie | 16:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Antrenamente 3 | sambata, 21 iulie |
13:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Calificari | sambata, 22 iulie | 16:00 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Cursa | duminica, 20 iulie |
16:10 | Digi Sport, Dolce Sport | Digi Online, Telekom TV |
Mai era unul, Alexandrescu, celebrul Niki, care spunea ca Hamilton este avantajat de culoare !?! De parca asta il facea mai aerodinamic ! Ziaristii nostri ...