Avancronica Marelui Premiu al Austriei: revenire după 11 ani

de Daniel Popescu
Joi, 19.06.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Austria revine în Formula 1 pentru prima oară după 2003 pe un circuit modernizat de Red Bull unde Mercedes este însă din nou favorită la victorie.

Esential 2003 este anul in care Austria a gazduit ultimul Mare Premiu de Formula 1
6 victorii a obtinut McLaren in Austria, mai multe decat orice alta echipa
9 este numarul de viraje al circuitului Red Bull Ring
2 este numarul zonelor in care pilotii vor putea activa sistemul DRS in cursa
Sezonul 2014 al Formulei 1 marchează apariţia în calendarul competiţional a două noi etape, desfăşurate în Austria şi Rusia.

Dacă circuitul de la Soci este unul complet nou, etapa programată în Austria va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni pe fostul circuit A1 Ring, care a fost modernizat de Red Bull şi a primit numele oficial de Red Bull Ring.

Cu toate acestea, este puţin probabil ca cvadrupla campioană mondială să repete performanţa obţinută în etapa precedentă din Canada, atunci când Daniel Ricciardo a obţinut victoria pe fondul defecţiunilor tehnice înregistrate de Mercedes.

Lewis Hamilton are cel mai mult nevoie de victorie, întrucât abandonul de la Montreal l-a îndepărtat la 22 de puncte de liderul clasamentului genertal, Nico Rosberg. Practic, britanicul se află în faţa unei provocări similare ca cea de după cursa inauigurală din Australia, atunci când a răspuns printr-o serie de patru victorii consecutive pentru a putea urca pe prima poziţie la general.

Între timp, victoria din Canada a permis celor de la Red Bull Racing să-şi consolideze poziţia a doua în clasamentul constructorilor, cu un avans de 52 de puncte în faţa Scuderiei Ferrari. Italienii, al căror obiectiv declarat este un loc doi la finalul campaniei, trebuie însă să-şi facă mai multe griji în privinţa celor de la Force India, după ce mică echipa independentă a miliardarului Vijay Mallya s-a apropiat la numai 10 puncte.

Circuitul Red Bull Ring şi regulamentul DRS

Circuitul Red Bull Ring are o lungime de 4.326 km, însă va produce probabil şi cel mai scurt timp pe tur din sezonul 2014.

Configuraţia este una pe placul echipelor cu motoare Mercedes, întrucât există o lungă linie dreaptă între primele două viraje, dar şi alte trei linii drepte mai scurte, inclusiv cea de start-sosire.

Teoretic, există patru zone cu potenţial de depăşiri, însă se anticipează că cele mai multe oportunităţi din acest punct de vedere vor exista în virajul doi, la capătul celei mai lungi linii drepte.

FIA a amplasat două zone de activare pentru sistemul DRS, însă niciuna dintre acestea nu este pe cea mai lungă linie dreaptă. Prima zonă de activare este poziţionată la 85 de metri după virajul 2, în timp ce a doua zonă începe la 110 metri după ieşirea din virajul nouă.

Cifrele circuitului

Lungime tur 4.326 km
Numar de tururi 71
Distanta totala 307.020 km

Provocările pentru unitatea de propulsie

Pe o scară de la 1 (puţin solicitant) la 5 (foarte solicitant), iată cât de solicitant este circuitul din Austria pentru principalele componente ale unităţii de propulsie şi pentru respectarea limitei de 100 de kilograme de carburant în cursă:

Motorul cu combustie interna 4
MGU-K 2
MGU-H 4
Unitatea de stocare a energiei 3
Recuperarea energiei 4
Consum de carburant 3

Strategiile schimburilor de pneuri

Pirelli va aduce pe Red Bull Ring pneuri de compoziţie supersoft şi soft, cele mai moi din gamă, la fel ca la Monaco şi Montreal, ca urmare a asfaltului mai puţin abraziv. Potrivit producătorului italian, strategia optimă este una cu două opriri la boxe, însă numărul acestora poate fi influenţat şi de vremea imprevizibilă.

"Datele obţinute din simulări sugerează că vom vedea o cursă cu două opriri la boxe, dar asta depinde de condiţiile vremii şi de evoluţia circuitului, lucruri pe care le vom înţelege numai după antrenamentele libere", a declarat Paul Hembery, directorul de motorsport al Pirelli.

Informaţii meteo: posibile furtuni în calificări

În regiunea localităţii Spielberg, acolo unde se află şi circuitul Red Bull Ring, este una imprevizibilă, fapt sugerat şi de progrnoza meteo.

Astfel, vineri şi sâmbătă există şanse pentru apariţia unor furtuni în timpul zilei, însă în prezent este dificil de anticipat dacă acestea vor afecta antrenamentele libere sau calificările. Temperatura maximă va fi de 22-23 de grade, însă dimineţile sunt răcoroase, cu numai 7-8 grade Celsius.

Ziua cursei se anunţă însă semnificativ mai bună, datorită faptului că cerul va fi preominant senin, iar temperatura maximă va ajunge la 26 de grade Celsius.

Statistici pentru Austria

 Austria a găzduit ultima cursă de Formula 1 în 2003, însă patru piloţi au mai concurat pe circuitul Red Bull Ring pe vremea când se numea A1 Ring: Jenson Button, Fernando Alonso, Kimi Raikkonen şi Felipe Massa;

 Niki Lauda este singurul pilot austriac care a câştigat Marele Premiu al Austriei (McLaren, 1984);

 Ferrari a ajuns la 74 de curse consecutive în care a terminat în puncte cu cel puţin unul dintre monoposturi. Seria a început la Marele Premiu al Germaniei din 2010.

Sezon Castigator
2003 Michael Schumacher (Ferrari)
2002 Michael Schumacher (Ferrari)
2001 David Coulthard (McLaren)
2000 Mika Hakkinen (McLaren)
1999 Eddie Irvine (Ferrari)

Marele Premiu al Austriei la TV

Marele Premiu al Austriei va avea loc la orele obişnuite pentru o cursă desfăşurată în Europa: 

Eveniment Ziua Ora Transmisii TV
Antrenamente 1 vineri, 20 iunie 11:00 -
Antrenamente 2 vineri, 20 iunie 15:00 -
Antrenamente 3 sambata, 21 iunie 12:00 -
Calificari sambata, 21 iunie 15:00 Dolce Sport, RTL si M1
Cursa duminica, 22 iunie 15:00 Dolce Sport, RTL si M1

▶ Formula 1 la TV, pe internet şi pe tablete în 2014: unde poţi vedea în direct cursele din Marele Circ

Comentarii (6)

  • Va fi lupta mare mon scher, dar intre pilotii de la Mercedes, deci nimic nou si interesant. Doar daca nu cumva se vor scoate reciproc in Remus curve si atunci da, poate avem si spectacol.
    13 0
  • Casian
    E o gresala in programul cursei afisat pe site,19 iunie este joi nu vineri!
    3 0
  • CISTIGATORUL DIN 2016 VA FI SCHUMI !!!!
    9 2
  • ovidiu15081982
    imi placea la nebunie circuitul asta, viteza, depasiri..spectacol pur ! A fost magarie in 2002 cu finalul de cursa..cand s-a lasat depasit barrichello...mi-a placut mult in 2001 cand l-a acrosat Montoya pe Schumacher..ce pilot nebun..pacat ca a plecat din f1 !!
    8 4
  • Ar fi cazul ca Rosberg sa abandoneze ,Hamilton sa castige si Alonso sa prinda podiumul
    8 12
  • Andrei
    Daca Ungaria poate tine F1 de atatia ani, Austria cu siguranta este o atractie si mai interesanta pentru F1,astept sa vad cursa asta. Eu cred ca este un circuit foarte frumos!
    13 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru