Avancronică F1 Bahrain: un nou duel între Hamilton și Vettel

de Daniel Popescu
Joi, 13.04.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton și Sebastian Vettel mizează pe o victorie în deșertul din Bahrain pentru a se desprinde în fruntea clasamentului general.

Lewis Hamilton și Sebastian Vettel și-au împărțit victoriile și locurile doi în primele două curse ale sezonului, astfel că ocupă prima poziție în clasamentul general cu același număr de puncte. Din acest punct de vedere, sezonul 2017 se anunță unul fascinant, cu o luptă echilibrată între Mercedes și Ferrari.

Din punct de vedere al spectacolului, lucrurile nu stau însă la fel de bine. Cursele din Australia și China au fost palpitante doar în primele tururi, iar după intrările la boxe depășirile la vârf au fost rare.

Este foarte posibil ca acest scenariu să se repete și în cazul Marelui Premiu al statului Bahrain de la sfârșitul acestei săptămâni, întrucât circuitul Sakhir este considerat unul puțin favorabil depășirilor. Printre explicații se numără și configurația acestuia cu patru linii drepte și numeroase viraje lente sau de viteza medie, iar problemele sunt complicate și de frecvență apariție a nisipului pe pistă.

Date generale circuit

Pneurile Pirelli

Pe parcursul etapei din acest weekend, piloții vor avea la dispoziție trei titluri de pneuri: supersoft, soft și mediu.

Cea mai moale compoziție va fi utilizată preponderent în calificări și în primul stint, pentru ca apoi piloții să opteze probabil pentru o singură oprire la boxe.

Vremea in Bahrain

Temperaturile maxime din Bahrain vor oscila între 30 şi 34 de grade pe parcursul celor trei zile, însă la ora desfăşurării acţiunilor din Formula 1 vor fi mai reduse, întrucât calificările şi cursă au loc la ora locală 18:00 la lumina reflectoarelor. Ca de obicei, şansele de ploaie sunt minime, însă vântul ar putea pune ceva probleme în cursul zilei de duminică. 

China - Program la TV:

Eveniment Ziua Ora Transmisiuni TV Internet
Antrenamente 1 vineri, 14 aprilie 14:00 Digi Sport 1, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Antrenamente 2 vineri, 14 aprilie 18:00 Digi Sport 2, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Antrenamente 3 sambata, 15 aprilie 15:00 Digi Sport 2, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Calificari sambata, 15 aprilie 18:00 Digi Sport 3, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Cursa duminica, 16 aprilie 18:00 Digi Sport 1, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV

Comentarii (9)

  • go kimi!
    nu inteleg de ce ofera medium. mai degraba ultrasoft pt calificari.
    11 4
  • Vettel primul in FP1. Raikkonen are probleme cu turbo.
    Button confirmat in locul lui Alonso pentru Monaco.

    Astea sunt stirile zilei.
    11 0
  • Il invata cineva pe comentatorul de pe Dolce cu se pronunta corect numele pilotilor???? IL cheama Vettel si nu Fetel, HUlkenberg si nu Hilkenberg si pot sa continui asa. Pur si simplu te zgirie in urechi
    7 4
  • poate ii stimuleaza cineva p'astia sa scrie articole mai multe si mai consistente
    1 0
  • @gogu, la Hulkenberg, datorita accentului pe litera U pronuntia exacta este "Hiulchenberg".
    Pronuntia corecta a lui Vettel este https://www.youtube.com/watch?v=qq0ggCeMVHA
    6 1
  • Ferrari domina primele 2 antrenamente libere din Bahrain insa ambii piloti au avut mici probleme tehnice..Cu aceasta cursa cei de la Fewerrari au venit cu un update al monopostului
    4 0
  • Anonim
    @ZZZ: "Cu aceasta cursa cei de la Fewerrari au venit cu un update al monopostului" lol. "Fewerrari"
    2 0
  • Se cam doarme pe la voi ?Alo, Automarket, esti acasa ????
    2 0
  • Bogdan
    E plecati la Meca, boss ...
    Misto ce facu Botas :))
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru