Avancronică F1 Australia: start în noua eră a Formulei 1. Ferrari și Mercedes, favorite la victorie

de Daniel Popescu
Joi, 23.03.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sezonul 2017 al Formulei 1 începe la sfârșitul acestei săptămâni în Australia. Ferrari și Mercedes sunt principalele favorite la victorie pe baza rezultatelor obținute în testele de iarnă.

Sezonul 2017 al Formulei 1 marchează ample schimbări ale regulamentului tehnic, prin care monoposturile sunt cu până la 5 secunde pe tur mai rapide. Regulamentul aerodinamic a suferit câteva modificări care au fost cumulate cu introducerea unor pneuri mai late.

În mod tradițional, schimbările de regulament cu o astfel de amplitudine generează inclusiv modificări pe grila de start în privința performanțelor monoposturilor. Principala echipă vizată este Mercedes, care a dominat Formula 1 în ultimii 3 ani, după introducerea motoarelor turbo de 1.6 litri.

De altfel, testele din această iarnă de pe circuitul de la Barcelona au evidențiat că Ferrari beneficiază de un monopost fiabil și rapid, mai ales că echipa a stabilit cel mai bun timp. În plus, există speculații că monopostul Scuderiei poate fi chiar și mai rapid, întrucât Sebastian Vettel nu a forțat la maxim. "Cred că cei de la Ferrari blufează și sunt mult mai rapizi decât o arată", a fost și reacția lui Lewis Hamilton după teste.

Urmareste Automarket
Pe de altă parte, cei de la Red Bull stau la pândă, însă vor avea nevoie și de un motor competitiv pentru a putea emite pretenții la locurile fruntașe.
În schimb, pentru McLaren se anunță un nou sezon dificil, întrucât motorul Honda nu este nici performant, nici fiabil, element care a condus la speculații că echipa britanică negociază semnarea unui parteneriat cu cei de la Mercedes.

Australia - Program la TV:

La fel ca anul trecut, drepturile TV ale Formulei 1 sunt deținute de posturile de televiziune Digi Sport (disponibil în grila RCS-RDS) și Dolce Sport (disponibil în grila Telekom TV).

Important: În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la oră în vara, când ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Eveniment Ziua Ora Transmisiuni TV Internet
Antrenamente 1 vineri, 24 martie 03:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Antrenamente 2 vineri, 24 martie 07:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Antrenamente 3 sambata, 25 martie 05:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Calificari sambata, 25 martie 08:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV
Cursa duminica, 26 martie 08:00 Digi Sport, Dolce Sport Digi Online, Telekom TV

Comentarii (30)

  • fan formula1
    Vettel nu a mers la maxim cu masina in teste la Barcelona! asta inseamna ca Kimi a mers la maxim.Chiar nu inteleg de ce se exagereaza cu Vettel cat este de bun,ferrari cred ca a uitat cine le-a fost ultimul campion.Asa va ajunge Vettel campion doar daca il saboteaza pe Kimi ca si anul trecut.
    15 19
  • Rar am mai vazut atatea glume despre Honda intr-o conferinta de presa...
    16 0
  • Glume, glume si ce ar fi sa le dea cu pista in cap :)))))). Mercedes si RBR au ramas fara suspensia minune inainte de GP. Asta cred ca era mai interesant de precizat.
    15 4
  • Eu cred ca va fi cursa celor de la Ferrari. Oricum ar fi se anunta interesant. Wiliams mi-a atras atentia in teste si la un moment dat se recunoastea faptul ca anul asta stau chiar mai bine decat Mercedes la anumite capitole. Oricum pana nu vedem calificarile nu vom sti nimic concret.
    11 5
  • @Ionut2015
    unde ai citit ca suspensia mercedes si rbr a fost declarata neregulamentara?
    2 0
  • aici
    https://www.motorsport.com/f1/news/f1-set-to-avoid-suspension-protest-at-australian-grand-prix-884892/
    2 0
  • @fan formula1

    Plange-l pe Alonso in alta parte. Nu stiu cum Vettel l-a sabotat pe Kimi. Kimi e un pilot foarte bun dar nu mai este constant pe toata durata cursei.

    Oricum imi doresc sa fie anul Ferrari!
    12 6
  • gptoday.com - aici sunt adunate toate stirile, de pe toate site-urile care scriu despre F1
    Inca una tare: http://gptoday.com/full_story/view/598537/Braking_zone_rule_scrapped_by_FIA_for_2017/ - vettel isi vrea trofeul din sezonul trecut inapoi)))))
    1 1
  • fan formula1
    vettel_rain,nu sunt fanul lui Alonso si nu am fost niciodata,iar in legatura cu sabotarea ma refeream strict la iesirile la boxe total aiurea a lui Raikkonen.Iar in legatura cu constanta lui Raikkonen o sa iti spun ce a spus Kimi"daca nu esti pe locul 1 nu mai conteaza daca esti fie pe 2 ,fie pe 10"
    8 3
  • LeFleur
    Obiectivul li Stroll in prima cursa este sa nu moara.
    6 0
  • serban
    @ionut2015 După părerea mea Williams are cea mai frumoasă mașină, cea mai armonios legată, cea mai plăcută privirii, la prima vedere. Îmi aduce aminte de mașinile perioadei 2002-2008. Bine, asta nu înseamnă și că stau cel mai bine la capitolul aerodinamică.
    4 0
  • serban
    @fan formula1 Tipică motivație pentru justificarea eșecurilor unora sau altora, sabotajul ! Kimi sabotat de Vettel, Hamilton sabotat de Rosberg și Alonso sabotat de toată lumea ! Nu ține prietene, dacă ești mai bun ai 18-20 curse să dovedești asta. Dacă nu o faci, invoci sabotajul ...
    9 2
  • fan formula1
    serban,mai avem putin de asteptat si vom vedea daca am avut dreptate!
    0 2
  • antrax
    23 Martie 2013 ·
    MALAYSIA - REZULTATE CALIFICĂRI:
    1. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m49.674s
    2. Felipe Massa Ferrari 1m50.587s + 0.913s
    3. Fernando Alonso Ferrari 1m50.727s + 1.053s
    4. Lewis Hamilton Mercedes 1m51.699s + 2.025s
    5. Mark Webber Red Bull-Renault 1m52.244s + 2.570s
    6. Nico Rosberg Mercedes 1m52.519s + 2.845s
    7. Kimi Raikkonen Lotus-Renault 1m52.970s + 3.296s
    8. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m53.175s + 3.501s
    9. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m53.439s + 3.765s
    10. Sergio Perez McLaren-Mercedes 1m54.136s + 4.462s
    Q2 cut-off time: 1m37.342s Gap **
    11. Romain Grosjean Lotus-Renault 1m37.636s + 1.446s
    12. Nico Hulkenberg Sauber-Ferrari 1m38.125s + 1.935s
    13. Daniel Ricciardo Toro Rosso-Ferrari 1m38.822s + 2.632s
    14. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m39.221s + 3.031s
    15. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m44.509s + 8.319s
    16. Pastor Maldonado Williams-Renault no time
    Q1 cut-off time: 1m37.931s Gap *
    17. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Ferrari 1m38.157s + 1.348s
    18. Valtteri Bottas Williams-Renault 1m38.207s + 1.398s
    19. Jules Bianchi Marussia-Cosworth 1m38.434s + 1.625s
    20. Charles Pic Caterham-Renault 1m39.314s + 2.505s
    21. Max Chilton Marussia-Cosworth 1m39.672s + 2.863s
    22. Giedo van der Garde Caterham-Renault 1m39.932s + 3.123s
    2 3
  • Anonim
    @Antrax: Malaezia 2003?

    @Fan Formula 1: Sincer sa fiu nu-mi aduc aminte cand ai avut tu prima data dreptate... daca poti cumva sa-mi reimpropatezi memoria?
    1 0
  • octav71
    Se pare F1 nu mai este ceva interesant pentru acest site. Pe vremuri cantitatea(si mai ales calitatea) informatiilor de pe acest site era alta!
    Ati omis sa spuneti urmatoarele:
    - polita platita de Ross Brawn catre Mercedes legate de suspensia fata; RedBull vor modifica si ei supensia tot pe criteriul asta.
    - alte polita platita de acelasi Ross Brawn si tot catre Mercedes, de data asta probleme cu uleiul-aditivat folosit ca si combustibil pentru god-mode in turul de calificare(inca din 2014 exista asta);
    - detalii despre anvelope, va spun eu: vor fi S, SS si US, adica cel mai moi;
    - vremea va fi excelenta pentru cursa, in jur de 28 grade;
    - impunerea unei presiuni de minim 22psi fata si 19,5 spate la startul cursei si pentru orice set nou montat pe monopost.
    Este vreo jumatate de norma libera pe la voi? Inca mai suntem cativa pasionati de F1 pe aici!
    Stima
    8 0
  • Mercedes-Hamy
    Inca fanii farari isi mai fac iluzii, ce comici sunteti :))))...deja va impartiti victoriile intre raikonen si vetel. Probabil ca uitati ca exista Mercedes.
    4 8
  • Mercedes-Hamy
    ce mai face iubi-alonso? cauta-l prin Q3, varful clasamentului nu-i pentru tine
    1 5
  • Campioana de iarna mai are putin de lucru.
    3 0
  • Ferrari trebuie sa aiba un monopost mai bun ca Mercedes ca sa il bata pe Lewis. Ceea ce nu e cazul. Fetel e cum e.
    3 6
  • Am vazut ambele sesiuni de antrenamente..Situatia la varful si la sfarsitul clasamentului este neschimbata in schimb am remarcat culoarea fistichie si totodata sexy a monopostului Force India :D
    4 0
  • Mercedes-Hamy
    Farari o sa vada titluri cand s-o duce Lewis la ei. Alonso bietul..se chinuie cu ce are dar nu poate fi comparat cu plangacioasa de la farari. Ala mai castiga curse si se batea pentru titlu. Acum...daa...expertii romanesti de pe FB spun ca farari e mare si tare in 2017.....LOOOL
    3 8
  • Am vazut ambele sesiuni de antrenamente si ce pot sa spun: bogatie de coloare si sunet in 4K!. Nu-s mari diferente, dar pretul este un pic cam mare, asta este. FP1 mi-a placut foarte mult, pacat de pauzele destul de maricele, speram sa urmaresc ceva mai multa actiune pe circuit dar deh... FP2 ceva mai interesant, pacat de accidentul lui Palmer dar deh... (cred ca la anul dispare din F1). Ferrari vs Mercedes vs Red Bull, sa vedem FP3 si calificarile. Cei de la Mercedes au o masina super, cei de la Ferrari au o masina net superioara celei de anul trecut, cred ca in cursa o sa fie foarte aproape de cei de la Mercedes. Cei de la Red Bull sunt acolo dar am observat ca monopostul Red Bull nu poate mentine pneurile la fel de bine ca monoposturile F si M. Toro Rosso cred ca se vor bate cu Williams, Haas si Force India, poate si Renault dar nu sunt sigur. McLaren.. se va bate cu Sauber in cel mai bun caz, din pacate.
    9 0
  • O sa vedem calificarile si cursa. In antrenamente nu se cauta sa se atinga cei mai buni timpi. Cred ca Ferrari a invatat din anii trecuti si nu isi mai arata adevaratul potential.

    Presimt ca in Q1 o sa obtina un timp la care nimeni nu se astepta.

    Pana nu vedem calificarile si cursa fiecare dintre noi isi sustine echipa. Mercedes este inca o forta, datoritata pachetului PU. Red Bull este foarte buna pe pachetul aerodinamic. Ferrari este mai buna ca in ultimii 3-4 ani.

    Orice pilot care pleaca primul are prima sansa (aer curat, pista libera si altele), dar sunt piloti gen Hamilton, Vettel, Alonso (in trecut) care indiferent de pe pozitia de la start recupereaza pozitii multe si repede.
    5 1
  • @Vettel_rain
    viseaza baiete, viseaza umed. Dupa calificari o sa spui ca "vedem in cursa". Si asa iar o sa mai iei o pauza de-un an ;). Si ce-o sa faci daca Kimi e mai rapid ca vetel -rain al tau?
    2 2
  • Foarte bine. Echipa sa castige. Nick-ul asta il folosesc de la cursa de pe ploaie pe cand era la Toro Rosso.

    Tin cu Ferrari. Nu ma intereseaza care pilot castiga. Da, il admir pe Vettel mai mult ca pe altii. Nu am specificat in comentariul meu ca el sa castige.

    Pupa poza cu Alonso si somn usor!
    1 1
  • @vetel-rain
    Poate ca tu pupi poze cu vetel :)), eu o sa fiu tot aici, tu....somn usor, noaptea Ferari e lunga. Vise umede.
    1 3
  • @AndreiF1
    Ai televizor 4K, dar transmisie 4K de unde ?!
    3 0
  • @Radu: Sky Sports :P
    2 0
  • fan formula1
    Anonim,nu am nevoie sa imi dai tu dreptate,eu mi-am spus parerea mea personala si nu critic nici un comentariu postat de nimeni!
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru